Update articol:

Agenţia Internaţională a Energiei: Rusia ar putea face mai mult pentru a majora furnizarea de gaze Europei

tevi gaze

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a cerut Rusiei să furnizeze Europei o cantitate mai mare de gaze naturale, apreciind că actuala criză din energie este o oportunitate pentru Moscova să arate că este “un furnizor de încredere”, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale de a livra gaze Europei, dar exporturile sale către continent încă sunt la un nivel mai scăzut decât în 2019, înaintea pandemiei. O cantitate mai mare de gaze naturale ar ajuta Europe să-şi majoreze rezervele înainte de iarnă, se arată în raportul IEA.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.

“Rusia ar putea face mai mult pentru a spori cantitatea de gaze disponibilă pentru Europe şi a se asigura că capacităţile de stocare sunt la un nivel adecvat înaintea iernii. De asemenea este o oportunitate pentru Rusia să arate că este un furnizor de încredere pentru piaţa europeană”, apreciază Agenţia Internaţională a Energiei.

Gazprom nu a răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.

IEA consideră că este greşit să se dea vina pe renunţarea la combustibilii fosili pentru majorarea preţurilor gazelor naturale.

“Recenta majorare a preţurilor gazelor naturale pe plan este rezultatul unor factori multipli şi este inexact şi înşelător să arunci responsabilitatea către tranziţia spre energie curată”, a afirmat directorul general al IEA, Fatih Birol.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026