Update articol:

Agroland raportează afaceri de 333,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2026, în creștere cu 12%

Agroland raportează afaceri de 333,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2026, în creștere cu 12%
 - poza 1

Grupul Agroland (simbol bursier AG), prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2026 o cifră de afaceri consolidată de 333,8 milioane de lei, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului precedent. La nivelul profitabilității, Grupul a obținut un EBITDA de 28,4 milioane de lei, în creștere cu 3% față de primele nouă luni ale anului 2025 și un profit net de 8,2 milioane de lei, cu 14% sub nivelul din perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat.

Evoluția profitului net în primele nouă luni din 2026 a fost influențată de creșterea costurilor materiilor prime și operaționale, într-un context de consum care a limitat transferul acestora în prețurile de vânzare, precum și de costurile de amortizare și finanțare asociate investițiilor în producție și extinderea rețelei comerciale. Beneficiile acestor investiții se vor reflecta treptat în rezultatele Grupului, inclusiv pe măsură ce magazinele nou-deschise își încheie perioada de maturizare, estimată la 12-18 luni. Un impact suplimentar a provenit din ajustarea prețului ouălor în T3, urmată de o revenire la începutul ultimului trimestru. În același timp, veniturile din producția vândută au avansat cu 52%, până la 129,1 milioane de lei, compensând parțial scăderea cu 5% a veniturilor din vânzarea mărfurilor și evidențiind contribuția tot mai importantă a produselor realizate în fermele și fabricile proprii.

Creșterea cifrei de afaceri și a veniturilor din producția vândută, alături de producția record de furaje și evoluția pozitivă a diviziei de Retail, reflectă consolidarea modelului de business integrat al Agroland și valorificarea sinergiilor dintre producție și rețeaua comercială.

„Al treilea trimestru din 2026 ne-a adus cel mai ridicat nivel de până acum al producției de furaje și o accelerare a vânzărilor în magazinele proprii. Sunt două evoluții importante pentru Agroland, deoarece demonstrează că investițiile în producție și dezvoltarea constantă a rețelei comerciale se susțin reciproc și contribuie la consolidarea modelului nostru de business integrat. În paralel, am continuat investiția strategică de la Mihăilești și am încheiat cu succes plasamentul privat de obligațiuni, prin care am atras 2,06 milioane de euro pentru susținerea proiectelor noastre de dezvoltare. Chiar dacă presiunile asupra costurilor și evoluția prețurilor au influențat profitabilitatea în acest an, continuăm să investim în extinderea producției proprii, eficiență operațională și dezvoltarea pe termen lung a Grupului. Evoluțiile pozitive din al treilea trimestru și la nivelul primelor nouă luni crează premize  bune pentru îmbunătățirea profitabilității pe termen mediu și lung”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO Agroland.

Divizia Agribusiness a înregistrat în trimestrul al treilea din 2026 cel mai ridicat nivel trimestrial al producției de furaje din istoria Grupului, 11.074 de tone.  Producția totală pe nouă luni a ajuns la 29.101 tone, cu 31% peste nivelul din 2025. Furajele și concentratele au rămas cea mai importantă categorie de vânzări a Grupului, cu venituri de 112,5 milioane de lei, în creștere cu 10%. Evoluția este susținută de capacitățile de producție existente și de rețeaua comercială extinsă, care permite distribuția produselor proprii atât prin magazinele Agroland, cât și către alți clienți.

În martie 2026, fabrica de la Ișalnița a fost integrată juridic în Agroland Agribusiness, contribuind la consolidarea organizării activităților de producție și distribuție. În paralel, Grupul continuă dezvoltarea capacității de la Șimian, destinată hranei pentru animalele de curte și a noii unități de producție de pet food de la Ișalnița. Pe segmentul inputurilor agricole, vânzările consolidate au scăzut cu 24%, pe fondul reorientării Agroland Agribusiness către producție, valorificată în principal prin rețeaua de magazine Agroland și al abordării prudente în relația cu fermierii parteneri, într-un sector agricol în care lichiditatea rămâne sub presiune.

Divizia Retail a accelerat ritmul de creștere în trimestrul al treilea din 2026, când vânzările magazinelor proprii au avansat cu 32% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În primele nouă luni din 2026, vânzările magazinelor proprii au totalizat 143,3 milioane de lei, în creștere cu 16%, față de 9L 2025, evoluție susținută în principal de dezvoltarea formatului Agroland Mega. Vânzările nete ale acestui format au crescut cu 30%, în timp ce magazinele tradiționale comparabile au înregistrat un avans de 8%. Numărul clienților din magazinele proprii în primele nouă luni din 2026 a fost de 1,6 milioane de persoane, iar valoarea medie a bonului fiscal a înregistrat o creștere de 4%, la 88 de lei.

La 30 septembrie 2026, rețeaua Agroland cuprindea 257 de magazine, dintre care 47 în format Mega. Extinderea acestui concept contribuie la consolidarea prezenței Grupului în zonele urbane și periurbane, la diversificarea ofertei și la reducerea sezonalității activității comerciale.

Divizia Foods a continuat să înregistreze o creștere a volumelor comercializate: 70 de milioane de ouă de consum vândute în primele nouă luni din 2026, cu 31% mai multe comparativ cu perioada similară a anului precedent. Veniturile aferente au crescut cu 43%, până la 62,9 milioane de lei. Agroland continuă implementarea proiectului de aproximativ 20 de milioane de euro de la Mihăilești, care va adăuga o capacitate pentru circa 600.000 de găini ouătoare în sistem cage-free, pe lângă capacitatea existentă de aproximativ 300.000 de găini.

O parte importantă a echipamentelor a fost deja achiziționată, iar calendarul proiectului prevede finalizarea halelor până la sfârșitul anului 2027 și atingerea capacității integrale în 2028. Investiția este estimată să genereze o producție suplimentară de aproximativ 170 de milioane de ouă anual. Extinderea platformei de la Mihăilești urmărește valorificarea cererii europene pentru ouă provenite de la găini crescute la sol și va permite creșterea volumelor livrate atât pe piața internă, cât și la export.

În paralel, Grupul dezvoltă ferma BIO din județul Olt, cu obiectivul de a atinge o capacitate de 20.000 de găini până la sfârșitul anului 2026, în timp ce fabrica de ouă lichide de la Caransebeș se află în ultima etapă de amenajare.

Finanțare: 2,06 milioane de euro atrase prin plasamentul privat de obligațiuni AGR31E

În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie 2026, Agroland a finalizat cu succes plasamentul privat de obligațiuni AGR31E, în cadrul căruia investitorii au subscris obligațiuni în valoare totală de 2,06 milioane de euro. Fondurile atrase vor contribui în principal la asigurarea aportului propriu pentru proiectul de extindere de la Mihăilești, precum și la finanțarea altor investiții ale Grupului.

Participarea investitorilor la această emisiune reprezintă o confirmare a încrederii în direcția de dezvoltare a Agroland. Totodată, în august 2026, Agroland Agribusiness a rambursat integral principalul obligațiunilor AAB26 și a achitat ultimul cupon, respectând angajamentele asumate față de investitori.

Perspective pentru 2026: cifră de afaceri estimată la 393,3 milioane de lei și EBITDA de 35,5 milioane de lei

Pe baza rezultatelor din primele nouă luni și a evoluțiilor pieței, Agroland a revizuit prognoza financiară pentru 2026, estimând o cifră de afaceri de 393,3 milioane de lei, EBITDA de 35,5 milioane de lei și un profit net de 8,9 milioane de lei. Actualizarea reflectă creșterea costurilor materiilor prime și operaționale, transferate parțial în prețuri, precum și impactul amortizării și finanțării investițiilor, al maturizării magazinelor noi și al ajustării prețului ouălor în T3.

În paralel, Agroland continuă investițiile în eficiență energetică, centrala de la Ișalnița fiind deja operațională, iar punerea în funcțiune a centralelor de la Mihăilești, cu o capacitate totală de 1,32 MW, fiind estimată pentru 2027. Extinderea producției proprii, dezvoltarea rețelei comerciale și eficientizarea operațiunilor susțin consolidarea modelului de business integrat și creează premise pentru o creștere sustenabilă pe termen lung.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/11/2026)

Structura actionariat la data de 31.10.2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/11/2026)

Resincronizarea Unitatii 1 CNE Cernavoda la Sistemul Energetic National

OMV PETROM S.A. (SNP) (06/11/2026)

Hotarari AGAO 6 noiembrie 2026