Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord privind un armistiţiu în zona centralei nucleare Zaporojie, aflată sub controlul forţelor ruse, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii care vor permite restabilirea alimentării cu energie a instalaţiei şi funcţionarea acesteia în condiţii de siguranţă, a anunţat sâmbătă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează EFE, potrivit Agerpres.
Agenţia a menţionat că centrala, cea mai mare din Europa, este fără energie externă din 20 august din cauza “activităţii militare” la nord de râul Nipru.
De atunci, potrivit AIEA, centrala s-a bazat pe generatoare diesel pentru a răci cele şase reactoare şi bazinele de combustibil uzat.
“Centrala rămâne fără rezerve de motorină şi se confruntă cu o posibilă pană totală de curent în câteva zile, cu excepţia cazului în care alimentarea cu energie externă este restabilită sau dacă se pot transporta mai multe rezerve de combustibil la faţa locului, situat într-o zonă de război activă”, a precizat AIEA în notă.
Agenţia ONU menţionează că a intermediat cu succes un armistiţiu în apropierea liniei electrice, astfel încât tehnicienii ucraineni să poată începe sâmbătă lucrările de reparaţii.
“Ambele părţi au cooperat constructiv cu AIEA în scopul siguranţei şi securităţii nucleare”, a declarat Rafael Grossi, directorul general al AIEA.
Diplomatul argentinian a declarat că acesta este al şaptelea armistiţiu obţinut de AIEA ca parte a eforturilor “de a ajuta la prevenirea unui accident nuclear în timpul conflictului”.
Grosi a avertizat încă de la începutul invaziei ruseşti a Ucrainei, în februarie 2022, cu privire la pericolul enorm reprezentat de luptele din apropierea instalaţiilor nucleare precum Zaporojie, care a suferit numeroase pene de curent şi chiar explozii.
Deşi instalaţia nu mai generează electricitate deoarece reactoarele sale sunt într-o oprire tehnică, aceasta necesită în continuare o alimentare constantă cu energie electrică şi sisteme operaţionale pentru a asigura răcirea miezului şi a combustibilului nuclear uzat, care generează în continuare căldură reziduală.
Ucraina a încercat totodată să stabilească un armistiţiu temporar pe linia frontului înainte de vizita trimişilor preşedintelui american Donald Trump la Moscova şi Kiev în acest sfârşit de săptămână, dar acest lucru s-a dovedit imposibil din cauza refuzului Rusiei, a relatat sâmbătă ziarul Ukrainska Pravda.
Potrivit acestei surse, unităţile Forţelor de Apărare au primit ordin să respecte un armistiţiu pe linia de contact de la ora 00:00, ora locală, pe 5 septembrie, până la ora 23:59, pe 8 septembrie, dar “forţele de ocupaţie au împiedicat punerea în aplicare a acestui plan”.
Direcţia Principală de Comunicaţii a Forţelor Armate ale Ucrainei a declarat pentru Ukrainska Pravda că un “armistiţiu nu poate fi unilateral sau asimetric, deoarece altfel ar pune în pericol viaţa şi sănătatea personalului nostru militar”.
“Prin urmare, sarcinile operaţiunii defensive sunt în curs de desfăşurare în prezent pe deplin”, a explicat instituţia, în condiţiile în care Rusia şi-a continuat atacurile asupra Ucrainei în ajunul sosirii trimişilor americani Steve Witkoff şi Jared Kushner la Moscova şi Kiev.
EFE a informat anterior că un avion special provenind din Statele Unite a aterizat sâmbătă la Moscova, transportându-i, se pare, pe emisarii Casei Albe, care urmează să se întâlnească în cursul zilei cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a relansa negocierile de pace din Ucraina.
Potrivit Reuters, care citează două persoane familiarizate cu viitoarea vizită, emisarul prezidenţial rus Kirill Dmitriev se va întâlni cu reprezentanţii speciali ai SUA, la sosirea lor la Moscova, sâmbătă.
Dmitriev, care a declarat pentru Reuters în iunie că a rămas în contact cu negociatorii americani în timpul unei pauze în cadrul vizitelor lor în Rusia, a participat la toate întâlnirile lor anterioare cu preşedintele Vladimir Putin. De asemenea, el a jucat un rol în negocierea derogărilor de la sancţiunile SUA pentru petrolul rusesc din acest an, aminteşte agenţia de presă britanică.