Update articol:
Gala Financial Intelligence 2024

Alexandru Petrescu, ASF: Piețele pe care le reglementăm au dat dovadă de elasticitate, de stabilitate, de consolidare și de maturitate

Piețele pe care le reglementăm au dat dovadă de elasticitate, de stabilitate, de consolidare și de maturitate, a spus Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la Gala Financial Intelligence 2024.

Domnia sa a spus: “Mă apropii să închei 12 luni de mandat la conducerea Autorității de Supraveghere Financiară, 12 luni care au marcat, spun eu, într-un mod pozitiv evoluția celor trei pieței financiare nebancare pe care noi le reglementăm și supraveghem, chiar dacă în perioada recentă incertitudinea a marcat existența noastră, a tuturor. Mă bucur să vă spun că piețele pe care noi le reglementăm au dat dovadă de elasticitate, de stabilitate, de consolidare și de maturitate.

Am atins totuși câteva repere istorice și țin să le menționez. La nouă luni, pe piața de capital, am trecut de cota de aproape 215 mii investitori, capitalizare bursieră de 342 miliarde lei, avem un succes constant incremental pe Programul Fidelis, ultima sesiune a atras de la investitori 3,5 miliarde lei. Un alt pilon important – pensiile private – a ajuns la echivalentul la 9% din PIB, cu randament mediu de 7,2% pe fondurile pe Pilonul II. Piața de asigurări este una care intră în caracteristicile unui sector consolidat, asta ne spun indicatorii de solvabilitate, de lichiditate, pe piața de RCA avem noi și avem în procesare jucători care își vor marca pozițiile în anul 2025. Perspectivele pentru viitor în ceea ce ne privește sunt pozitive.”

Domnia sa a mai spus: „Vă transmit dumneavoastră, cele patru doamne antreprenor de la Financial Intelligence, felicitări, succes, pentru perseverența și consecvența de a duce publicația dumneavoastră într-o zonă de reper printre publicațiile importante economice din România. Nu vă spun asta ca să vă flatez, ci vă pot spune că, prin prezența celor patru-cinci membri ai Consiliului de Administrație al ASF la eveniment, mai suntem la doi membri să avem cvorum. Asta denotă importanța pe care noi o acordăm publicației dumneavoastră și altor publicații economice din România.”