Domnia sa a spus: “Guvernul României a respins încă o dată participarea companiei Huawei la rețelele de infrastructură 5G naționale. Ne exprimăm regretul profund și îngrijorarea serioasă despre acest fapt.
Prima dată când Guvernul României a respins cererea Huawei de a autoriza echipamentele de infrastructură 5G ale companiei, noi am postat pe site-ul Ambasadei Chinei, în calitate de purtător de cuvânt, considerentele părții chineze.
Ne opunem comportamentului prin care sunt excluse state sau companii prin clauze discriminatorii și ne opunem cu fermitate comportamentului care încalcă principiul de concurență loială și spiritul guvernării de drept.
Huawei este o companie care a desfășurat afaceri în România timp de 20 de ani, iar de-a lungul anilor a respectat în mod serios legile și regulamentele românești și a păstrat până în momentul de față un istoric foarte bun de securitatea cibernetică.
Huawei a participat în mod activ la construcția rețelelor telecom în România, a depus eforturi pentru cooperarea în domeniul IT între China și România a creat peste 1.000 de locuri de muncă, mai precis cam 1400 de locuri de muncă în România, contribuind pozitiv la dezvoltarea economică și socială a României, la progresul științific și tehnologic și la construcția infrastructurii informatice în România. Avem încredere că partea română poate aborda un mediul de piață mai favorabil, iar atunci companiile precum Huawei pot contribui mai mult la dezvoltarea tehnologiei informației și a comunicațiilor în România”.
Huawei România a anunțat că este dispusă să colaboreze cu autoritățile române pentru clarificări și că îşi rezervă dreptul legal de a contesta decizia autorităților române.
În 2020, Ludovic Orban, premierul României la acea vreme, a recunoscut în mod oficial că este exclus ca firma chinezească Huawei să fie partener pentru 5G. Premierul a spus, într-un interviu exclusiv pentru Europa Liberă, că România nu va face un parteneriat cu China pentru dezvoltarea viitoarei tehnologii 5G.