Update articol:

Americanii se răzgândesc şi delistează trei companii de telecomunicaţii din China

Sursa Pixabay
Bursa de pe Wall Street a anunţat miercuri că din 11 ianuarie va delista trei companii de telecomunicaţii chineze – China Unicom, China Telecom şi China Mobile, deşi luni renunţase la această decizie, în urma “noilor orientări specifice” transmise de Departamentul Trezoreriei SUA, informează BBC, potrivit Agerpres.

În noiembrie, preşedintele Donald Trump a semnat un ordin prin care erau interzise investiţiile americane la firmele chineze deţinute sau controlate de forţele militare. Pe 31 decembrie 2020, Bursa de la New York (NYSE) anunţa că va delista China Mobile, China Telecom şi China Unicom, în urma ordinului dat de şeful statului. Luni, NYSE a informat că a revenit asupra deciziei, în urma unor “consultări suplimentare” cu autorităţile de reglementare.

Modificarea deciziei vine după ce secretarul american al Trezoreriei, Steve Mnuchin, şi-a exprimat obiecţiile faţă de anunţul de luni al Bursei de pe Wall Street.

După anunţul NYSE, acţiunile celor trei companii chineze au scăzut cu aproximativ 8% la Bursa de la Hong Kong, unde sunt de asemenea listate.

“După o campanie intensă a celor care cred că ar trebui să prioritizăm micii investitori şi angajaţii americani mai mult decât Beijingul şi Wall Street, sunt încântat că NYSE şi-a modificat decizia anterioară”, a afirmat senatorul republican Marco Rubio.

Cele trei companii îşi obţin integral veniturile din China şi nu au o prezenţă semnificativă în SUA.

Ca multe alte companii chineze importante, ele sunt listate dual, atât în Statele Unite, cât şi în Hong Kong. Pe pieţele bursiere americane sunt listate în prezent peste 200 de firme din China, cu o capitalizare de piaţă totală de 2.200 de miliarde de dolari.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (22/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

DEUTSCHE BANK TURBO LONG 0.10/7/7.5 (EBDBKTL29) (22/01/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - Certificatul EBDBKTL29 este sold-out

UAMT S.A. (UAM) (22/01/2021)

Hotarari AGA E 22.01.2021