Update articol:

ANCOM consultă modalitatea de stabilire a tarifelor pentru serviciul universal poștal pentru următorii 3 ani

ANCOM

ANCOM lansează în consultare publică măsurile de reglementare a tarifelor pentru o serie de servicii pe care Compania Națională Poșta Română (CNPR) a fost desemnată să le presteze în calitatea sa de furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale până la data de 31 decembrie 2024. Măsurile propuse au la bază plafoane tarifare și formule de control al creșterii tarifelor, stabilindu-se totodată și condițiile în care acestea se aplică, potrivit unui comunicat de presă.

Măsurile de reglementare propuse de ANCOM

Conform reglementării propuse, CNPR va avea posibilitatea să își stabilească tarifele practicate pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care a fost desemnată să le presteze fără a putea însă depăși limita maximă stabilită conform metodologiei propuse de ANCOM.

La stabilirea tarifelor aferente serviciilor poștale prestate, CNPR va trebui să ia în considerare indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică pentru anul anterior celui în care se aplică formula, dar și elemente ce reflectă variația prețurilor de consum și productivitatea CNPR comparativ cu productivitatea economiei naționale. Pentru respectarea limitei impuse de ANCOM, CNPR va trebui să stabilească cu prudență tarifele care urmează a fi aplicate, ținând cont inclusiv de perioada în care aceste tarife se vor aplica, precum și de volumul de trafic previzionat pentru fiecare dintre categoriile de servicii incluse în sfera serviciului universal poștal.

Obligații ale CNPR

CNPR are obligația de a notifica ANCOM cu privire la toate tarifele practicate pentru furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal poștal până la data de 30 martie pentru tarifele practicate în anul anterior, Autoritatea având la dispoziție 60 de zile pentru verificarea acestora. În cazul oricărei modificări a tarifelor stabilite de CNPR conform metodologiei propuse de ANCOM, furnizorul va notifica Autoritatea cu cel puțin 30 de zile înainte ca aceste tarife să fie percepute.

Dacă din informațiile transmise de CNPR rezultă o creștere mai mare a tarifelor decât cea rezultată prin aplicarea metodologiei stabilite de ANCOM, furnizorul va avea obligația ca în anul următor acestei constatări să ajusteze tarifele aferente serviciilor poștale astfel încât să fie compensată diferența practicată în plus față de majorarea aplicată.

Serviciile poștale cărora li se aplică reglementarea tarifară

Serviciile poștale din sfera serviciului universal cărora li se aplică reglementarea tarifară propusă de Autoritate sunt:

  1. a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 2 kg (inclusiv), având ca obiect:
  2. trimiteri de corespondență, cu excepția trimiterilor de corespondență în număr mare;
  3. imprimate, cu excepția imprimatelor în număr mare;
  4. pachete mici, conform prevederilor Convenției Poștale Universale și Regulamentului poștei de scrisori, cu excepția pachetelor mici în număr mare;
  5. b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg (inclusiv), cu excepția coletelor în număr mare;
  6. c) serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) prevăzute la lit. a);
  7. d) serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect:
  8. trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) prevăzute la lit. a);
  9. colete poștale interne și internaționale în greutate de până la 10 kg (inclusiv), cu excepția coletelor în număr mare.

Procesul de consultare publică

Proiectul de decizie privind stabilirea unor măsuri de reglementare tarifară pe baza plafoanelor tarifare și formulelor de control al creșterii tarifelor pentru serviciile din sfera serviciului universal furnizate de Compania Națională Poșta Română – S.A. în calitate de furnizor de serviciu universal poate fi consultat aici. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observații și propuneri până la data de 23.08.2021, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, București), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității. Observațiile pot fi transmise și prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail, pe adresa consultare@ancom.org.ro.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (23/07/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (23/07/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (23/07/2021)

Prelungire credit overdraft - Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/07/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGA 11.08.2021