Update articol:

Angela Merkel: Germania a trecut până acum cu bine de testul coronavirusului

Cancelarul federal german Angela Merkel a declarat sâmbătă că ţara sa a trecut până acum cu bine de testul coronavirusului, dar că mai este nevoie de un mare efort pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19, informează dpa.

“Până acum am trecut cu bine testul” coronavirusului, a spus Merkel în mesajul său video săptămânal. “Majoritatea covârşitoare a oamenilor din ţara noastră s-au ghidat după principii de precauţie, raţiune şi responsabilitate pentru alţii”, a estimat ea, potrivit Agerpres.

Merkel i-a atenţionat pe germani să nu cadă în plasa unui fals sentiment de siguranţă. “Unii oameni cred acum că, dacă nu a avut loc o mare suferinţă în masă, pericolul nu a fost atât de mare de la bun început. Este o eroare!”, a subliniat cancelarul federal german.

Angela Merkel şi-a exprimat speranţa că relaxarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei va fi posibilă la timpul potrivit, dar că ea se bazează pe germani să aibă în continuare un comportament responsabil.

Chiar dacă Germania a înregistrat un număr mare de persoane contaminate, numărul de decese de COVID-19 se menţine relativ scăzut. Numărul de contaminări a scăzut puternic după ce guvernul Angelei Merkel a introdus o serie de restricţii în martie.

BVBStiri BVB

STK EMERGENT (STK) (07/07/2020)

VAN la data 30.06.2020

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (07/07/2020)

Declaratie conform Instructiunii CNVM nr. 6/2012

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/07/2020)

Structura actionariat la data de 30 iunie 2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (07/07/2020)

Informare detineri prag >5%

PREBET SA AIUD (PREB) (07/07/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014