Update articol:

AnimaWings prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie, în urma respingerii cererii de intrare în insolvenţă

Animawings

AnimaWings a prelungit până la 15 noiembrie 2026, inclusiv, suspendarea temporară a zborurilor, în contextul deciziei Tribunalului Bucureşti de a respinge cererea depusă pe 30 septembrie privind intrarea în insolvenţă, au anunţat joi reprezentanţii companiei.

“În contextul deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti la data de 14 octombrie 2026, AnimaWings urmează demersurile legale necesare şi aşteaptă clarificarea situaţiei juridice la următorul termen al instanţei. În acest context, compania a fost nevoită să prelungească suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie 2026, inclusiv”, au transmis reprezentanţii operatorului aerian, la solicitarea AGERPRES.

Potrivit acestora, prioritatea companiei este gestionarea situaţiei pasagerilor afectaţi şi identificarea soluţiilor pentru stabilizarea şi reluarea activităţii. AnimaWings a precizat că va comunica noi informaţii pe măsură ce acestea vor fi confirmate.

Tribunalul Bucureşti a respins miercuri cererea depusă pe 30 septembrie de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvenţă.

“În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenţei. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana Anca, Banca Transilvania SA, Eurospeed SRL, Stegerean Andreea, Vitrina Advertising SRL, RA Aeroportul Oradea, RA Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava, RA Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav, ROMATSA SA, Trend Career Center SRL, Badger Claim SRL, Settlepoint SRL, Aeroportul Internaţional Craiova, Aeroportul Internaţional Sibiu, Aeroportul Arad, SN Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia SA, Eurogenetic SRL, Kronaero Ground Services SRL, SCA Dumitru şi Asociaţii, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj RA, Air Claim SA, Skycop.Com UAB, Blue Air Technic SRL, CN Aeroporturi Bucureşti SA şi acordă termen pentru soluţionarea acestora la data de 11.11.2026, ora 11:00. Citează creditorii Uplift Airport Services SRL, Stegerean Andreea, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj RA, CN Aeroporturi Bucureşti SA cu menţiunea de a achita taxa de timbru de 200 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Citează debitoarea cu copie cereri şi înscrisuri. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare”, se arată în decizia tribunalului.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost depusă de AnimaWings la finalul lunii septembrie cu obiectivul de a accesa cadrul legal de protecţie necesar pentru continuarea activităţii, stabilizarea operaţiunilor şi restructurarea obligaţiilor într-o manieră sustenabilă.

Reprezentanţii companiei susţineau că structura financiară a AnimaWings este temporar blocată, iar accesarea protecţiei oferite de reorganizarea judiciară creează cadrul necesar pentru restructurarea obligaţiilor şi continuarea activităţii companiei.

Conform portalului instanţelor de judecată, pe lista creditorilor se află Banca Transilvania, ROMATSA, mai multe SRL-uri şi persoane fizice, dar şi nouă aeroporturi din ţară.

Compania aeriană AnimaWings a suspendat pe 1 octombrie toate zborurile, după ce a anunţat cu o zi în urmă iniţierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea şi continuarea activităţii.

“Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră în acest moment este informarea pasagerilor şi minimizarea impactului asupra acestora”, au transmis atunci reprezentanţii AnimaWings.

AnimaWings a precizat că problemele tehnice repetate întâmpinate la nivelul flotei au generat efecte succesive asupra disponibilităţii aeronavelor şi, implicit, asupra activităţii operaţionale, comerciale şi financiare.

În acest context, reprezentanţii companiei au susţinut că structura financiară actuală a AnimaWings este temporar blocată, iar accesarea protecţiei oferite de reorganizarea judiciară creează cadrul necesar pentru restructurarea obligaţiilor şi continuarea activităţii companiei.

De asemenea, compania va lucra, în cadrul oferit de procedura de reorganizare judiciară, la stabilizarea structurii financiare, restructurarea obligaţiilor şi identificarea soluţiilor operaţionale şi comerciale necesare pentru continuarea activităţii.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (15/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (15/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

Turbo Long Certificates on Volkswagen AG (RBVWTL3) (15/10/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 11:46 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (15/10/2026)

Contract cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018