Protectia Consumatorului

ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) în urma unor deficienţe grave constatate de comisarii instituţiei în ultimele două luni.

Comisarii din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Sector 1 (CPC S1), sub coordonarea preşedintelui ANPC Cristian-Victor Popescu Piedone, au desfăşurat luni o acţiune de control în Parcul Regele Mihai I pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor.

“În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie a acestui an, s-au constatat deficienţe grave la toate cele şase locuri de joacă din parc. Ca urmare, s-a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor. Cu ocazia verificării de astăzi, s-a constatat că deficienţele semnalate nu au fost remediate. Ca urmare a fost aplicată o amendă în cuantum de 50.000 lei. Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, responsabilă de gestionarea parcului, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura siguranţa copiilor, fie prin remedierea deficienţelor, fie prin dezafectarea sau împrejmuirea locurilor de joacă. În aceste condiţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Regele Mihai I”, se arată în comunicatul ANPC.

Totodată, ANPC avertizează asupra riscurilor utilizării acestor spaţii şi subliniază că orice incident nefericit care ar putea avea loc revine în responsabilitatea exclusivă a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

În cadrul acţiunii de astăzi au fost verificate şi unităţile de alimentaţie publică din zonă, care au fost amendate pentru mai multe deficienţe.

Astfel, Midi Development SRL a primit o amendă de 15.000 lei pentru nerespectarea gramajului, lipsa mijloacelor de măsurare verificate metrologic şi informare neclară la evidenţierea aditivilor şi a cantităţilor ingredientelor.

De asemenea, Createc Services SRL a primit o sancţiune de 40.000 lei şi i-a fost oprită activitatea până la remedierea abaterilor constatate.

La Nedsea SRL (Debarcader-Parc Herăstrău) au fost aplicate aplicate două sancţiuni de 30.000 lei pentru că, în urma controlului, s-a constat că în bar lipseşte măsura omologată metrologic şi în meniu, în varianta scurtă, lipsesc informaţii privind alergeni.

La Pesconic SRL (Debarcader Jianu) au fost aplicate două sancţiuni în valoare de 30.000 lei în urma constatării lipsei măsurii omologate pentru băuturi şi a lipsei de informare din meniu privind alergenii.

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

3 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

3 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

3 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

5 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

6 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More