Update articol:

ANPC monitorizează piața furnizorilor de energie electrică din România

În contextul creșterii numărului de reclamații înregistrate de la consumatori în ceea ce privește modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat deja o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, în acest domeniu, ca urmare a unei tematici naționale, în acest sens.

Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică și verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce privește calcularea facturilor emise de aceștia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă.

ANPC spune: “Menționăm că, pentru a putea stabili dacă reclamațiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenție toate documentele necesare, în fiecare caz în parte.

De aceea, reamintim consumatorilor că procedura pe care îi rugăm să o urmeze, atunci când au o nemulțumire legată de modul în care a fost realizată factura de consum, presupune să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informațiile primite nu sunt satisfăcătoare, pentru consumator, acesta să completeze formularul de sesizare de pe site-ul instituției, www.anpc.ro .

În cazul în care consumatorii au aviz de deconectare și se consideră nedreptățiți, îi invităm să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro, cu caracter urgent”.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (05/10/2022)

Completare Convocare AGAO 19.10.2022

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (05/10/2022)

Purcari Wineries PLC a desfasurat prima editie a Zilei Investitorului

SOCEP S.A. (SOCP) (05/10/2022)

Erata Hotarari AGA O din 27.09.2022

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (05/10/2022)

Notificare cu privire la numarul si tipul de investitorilor

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (05/10/2022)

Plata dividende interimare aferente exercitiu financiar 2022