Update articol:

ANRE a aprobat ″Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale pentru 2020 – 2029″, elaborat de Transgaz, de peste 22 miliarde de lei 

În cadrul Comitetului de reglementare din data de 25.11.2020, ANRE a aprobat Planul de investiții și de dezvoltare a sistemului național de transport al gazelor naturale pentru perioada 2020-2029 (PDSNT) elaborat de S.N.T.G.N. Transgaz S.A.

Planul respectă prevederile legale în vigoare privind conținutul, fundamentarea, aprobarea finanțării și transparența decizională, potrivit ANRE.

Valoarea totală a planului de investiții pentru perioada 2020-2029 este de circa 22,3 miliarde lei, din care: proiecte a căror finanțare a fost decisă 7,158 miliarde lei și proiecte a căror finanțare va fi decisă în funcție de interesul pieței în valoare de 15,124 miliarde lei.

Proiectele de interconexiune a sistemului național  de transport al gazelor naturale (SNT) cu sistemele țărilor vecine care sunt prognozate a fi realizate în perioada 2020-2029 conform planului aprobat au o valoare totală de 4,12 miliarde Euro, din care: 5 proiecte majore pentru care s-a luat decizia finală de finanțare din fonduri proprii ale SNTGN Transgaz în procent de 70 % și fonduri europene nerambursabile în procent de 30 %,  în valoare de 766,34 milioane Euro, 3 proiecte majore avansate pentru care încă nu s-a luat decizia finală de finanțare în valoare totală de 502,31 milioane Euro și 10 proiecte majore neavansate pentru care nu s-a luat decizia de finanțare, în valoare totală de 2,852 miliarde Euro.

Valoarea totală a planului include fondurile necesare pentru extinderea sistemului național de transport al gazelor naturale în vederea alimentării de noi localități, în valoare totală de 3,95 miliarde lei, din care 350 milioane lei în anul 2020 și câte 400 milioane lei anual, începând cu anul 2022. Aceste fonduri se vor utiliza pentru finanțarea extinderilor SNT la solicitarea autorităților publice centrale și locale și a operatorilor de distribuție concesionari.

Cititi aici detalii: https://www.transgaz.ro/sites/default/files/Downloads/PDSNT%202020-2029.pdf

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/12/2021)

Structura actionariat la data de 30.11.2021

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (06/12/2021)

Decizia Consiliului de Administratie cu privire la majorarea capitalului social

ELECTROARGES SA (ELGS) (06/12/2021)

Notificari Alfred Karcher SE & Co. KG

TERAPLAST SA (TRP) (06/12/2021)

Decizia CA privind demararea programului de rascumparare actiuni proprii

CEMACON SA (CEON) (06/12/2021)

Schimbare in Managementul societatii