Update articol:

ANSVSA a lansat ”Comandamentul Sezon Estival 2021”, în care va efectua controale pe litoral până pe 30 august

ANSVSA Sursa foto: Facebook

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat sâmbătă la Constanţa ”Comandamentul Sezon Estival 2021”, acţiune în cadrul căreia inspectorii instituţiei vor efectua controale în unităţi turistice şi alimentare din mai multe staţiuni de pe litoral, se menţionează într-un comunicat remis sâmbătă de ANSVSA.

În cadrul Comandamentului, în perioada 17 iulie – 30 august, în serii de câte două săptămâni, vor acţiona echipe de control alcătuite din inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale şi inspectori delegaţi de la DSVSA judeţene, potrivit ANSVSA.

Obiectivele controalelor vizează atât respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare, dar şi a măsurilor care se aplică pe durata prelungirii stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, în corelare cu relaxarea măsurilor aplicate operatorilor economici din domeniu, se precizează în comunicatul ANSVSA.

Controalele oficiale vor fi realizate în unităţi de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din categoria: tabere şcolare, restaurante, pizzerii, cantine, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie, cofetării, patiserii, pensiuni turistice, unitati tip catering, puncte gastronomice locale, etc.

Echipele de control vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Scopul constituirii “Comandamentului Sezon Estival 2021” este asigurarea unui nivel ridicat de protecţie pentru turişti, astfel încât aceştia să poată consuma produse alimentare în condiţii de igienă şi de siguranţă, pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare, subliniază ANSVSA.

Pentru eficientizarea activităţilor de control şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă alimentară pentru consumatori, inspectorii ANSVSA vor participa şi la acţiuni comune cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu responsabilităţi în domeniu, potrivit comunicatului ANSVSA.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (28/07/2021)

Semnare contracte vanzare-cumparare actiuni

OMV PETROM S.A. (SNP) (28/07/2021)

Rezultate financiare semestriale S1 2021 (rezultate individuale OMV PETROM S.A.)

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (28/07/2021)

Situatia detaliata a investitiilor la 30.06.2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (28/07/2021)

Perioada inchisa tranzactionare: 29.07.2021 - 27.08.2021