Update articol:

Apple a prezentat seria iPhone 12, cu preţuri de la 700 de dolari (VIDEO)

Cu întârzierea de rigoare cauzată de pandemie, Apple şi-a prezentat noua serie de smartphone-uri, care este mai numeroasă ca oricând, potrivit news.ro.

Noul iPhone 12 foloseşte linii drepte pentru marginile device-ului, arătând ca un iPhone 5 cu breton. Toate modelele au în comun suportul 5G, una din principalele noutăţi ale noii serii.

iPhone 12 este, conform Apple, cu 11% mai subţire, cu 15% mai mic şi cu 16 mai uşor decât generaţia anterioară.

Chipset-ul noii generaţii se numeşte A14 Bionic. Construit pe un proces de 5nm, acesta foloseşte 6 nuclee – 2 performante şi 4 eficiente.

Apple are un nou încărcător wireless, numit MagSafe, care foloseşte magneţi pentru a alinia telefonul pentru o încărcare eficientă. Viteze de încărcare a acestuia este de 15W.

Nu lipseşte nici certificarea IP68, pentru rezistenţă la apă şi praf.

Seria iPhone 12 este compusă din următoarele modele: iPhone 12 mini, iPhone 12, iPhone 12 Pro şi iPhone 12 Pro Max. Cele patru diferă prin dimensiunea ecranului, performanţa chipset-ului şi a camerei foto, existenţa ori lipsa anumitor facilităţi precum şi preţul.

iPhone 12 (de la 799 dolari) şi iPhone 12 mini (de la 699 dolari)
iPhone 12 mini are cel mai mic ecran OLED din serie, 5,4 inch şi va fi disponibil cu 64GB, 128GB şi 256GB spaţiu de stocare.

Ecranul lui iPhone 12 are dimensiunea de mijloc a serie – 6,1 inch, la fel ca iPhone 11. Acesta va avea aceleaşi opţiuni în privinţa stocării precum iPhone 12 mini.

Sistemul foto de la iPhone 12 şi iPhone 12 mini este compus din două camere: 12MP Ultrawide cu f/2.4 şi 12 Wide cu f/1.6. Apple promite o calitate superioară pentru fotografiile realizate în condiţii slabe de iluminare.

iPhone 12 Pro (de la 999 dolari) şi iPhone 12 Pro Plus (de la 1.099 dolari)
Varianta Pro are acelaşi ecran de 6,1 inch ca iPhone 12, însă, spaţiul de stocare începe un prag mai sus, la 128GB, continuând cu 256GB şi 512GB.

Sistemul foto aici are o cameră în plus faţă de iPhone 12 – un obiectiv tele de 12MP cu f/2.0 şi 4X zoom optic.

iPhone 12 Pro Plus are şi cel mai mare ecran, de 6,7 inch şi oferă aceleaşi opţiuni de stocare precum varianta Pro.

iPhone 12 Pro Plus foloseşte tehnologia LiDar, care măsoară distanţele şi depistează obiectele prin măsurarea reflexiei unei raze laser, şi este capabil de 5X zoom optic.

Niciunul din noile modele ale seriei nu va fi livrat cu încărcător sau căşti, care vor trebui achiziţionate separat.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

COMPA S. A. (CMP) (27/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE 12-13.11.2020 - versiunea in engleza

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020