Update articol:

Apple va majora preţurile în magazinele de aplicaţii App Store din Europa şi până în Asia, în octombrie

Grupul american Apple Inc. a anunţat majorări importante de preţuri pentru cei care fac cumpărături în magazinele de aplicaţii App Store din Europa şi până în Asia, în ideea de a-şi proteja marjele de profit într-un moment în care o serie de valute importante se depreciază în raport cu dolarul american, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj trimis dezvoltatorilor de aplicaţii, Apple a informat că toţi clienţii din ţările care utilizează moneda euro, precum şi cei din Suedia, Japonia, Coreea de Sud, Chile, Egipt, Malaezia, Pakistan şi Vietnam, vor vedea majorări de preţuri începând cu data de 5 octombrie.

Un factor cheie care stă în spatele aceste decizii ar putea fi aprecierea dolarului american. În Japonia, preţurile ar putea creşte cu aproximativ 30%, o majorare semnificativă după prăbuşirea yenului în raport cu dolarul. La începutul verii, Apple a majorat preţurile pentru întreaga gamă de produse Mac, iPhone şi iPad, pentru a reflecta disparităţile dintre monede. Euro a a suferit o evoluţie similară şi în prezent se tranzacţionează aproape la paritate cu dolarul şi sunt semne că noi deprecieri vor urma în perioada următoare.

“Nu este prima dată când Apple ajustează preţurile în App Store, dar asta este o majorare semnificativă. Este inevitabil că ajustările de preţuri vor fi resimţite de dezvoltatorii de aplicaţii şi jocuri de pe pieţele afectate. Oamenii ar putea fi mai reticenţi la ideea de a achiziţiona aplicaţii, acum mai mult ca niciodată, iar dezvoltatorii ar putea fi forţaţi să devină mai creativi în viitor cu privire la preţuri”, a declarat Serkan Toto, analist la firma Kantan Games din Tokyo.

Un studiu independent arată că dezvoltatorii de aplicaţii au majorat deja preţurile în ultimul an. Potrivit firmei Apptopia, preţul mediu pentru achiziţionarea unei aplicaţii a crescut cu 40% în luna iulie 2022, comparativ cu aceiaşi lună a anului trecut.

Magazinul de aplicaţii App Store este o sursă importantă de venituri pentru grupul american Apple, care a dezvăluit recent noua sa generaţie de telefoane iPhone 14. În trimestrul încheiat în luna iunie, Apple a raportat venituri din servicii uşor sub estimările analiştilor, iar directorul general Tim Cook a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, dar a adăugat că se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (05/10/2022)

Completare Convocare AGAO 19.10.2022

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (05/10/2022)

Purcari Wineries PLC a desfasurat prima editie a Zilei Investitorului

SOCEP S.A. (SOCP) (05/10/2022)

Erata Hotarari AGA O din 27.09.2022

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (05/10/2022)

Notificare cu privire la numarul si tipul de investitorilor

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (05/10/2022)

Plata dividende interimare aferente exercitiu financiar 2022