Update articol:

Aprilie 2022 – puterea de cumpărare a pensiilor pentru limită de vârstă, redusă cu aproape trei procente

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna aprilie 2021 de 1.987 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a fost cu 10,51% mai mare față de aceeași lună a anului trecut, dar puterea de cumpărare a fost mai mică cu aproape trei procente în contextul unui indice anual de inflație majorat la 13,76%.

Suma amintită mai sus privește circa 3,64 milioane de beneficiari care au atins vârsta legală de pensionare, cu sau fără a avea și vechimea normată prevăzută de lege. Ei primesc așa-numitele old age benefits (beneficii pentru persoanele în vârstă care au contribuit la sistemul de asigurări sociale al statului) și reprezintă doar 79% dintre cei care au primit lunar pensii.

Celelalte persoane sunt, de fapt, asimilate imaginii de fost lucrător ajuns la vârsta de pensionare, iar sumele încasate de acestea diferă semnificativ de cele ale persoanelor retrase din activitate care au și vârsta legală de pensionare. Astfel, se ajunge la o medie a plăților în sistemul asigurărilor sociale de doar 1.773 lei lunar.

Veniturile femeilor, la trei sferturi față de bărbați

În ordinea ponderii cu care intră în calculul general al așa-numitei pensii la nivel național, figurează în datele CNPP urmașii (aproape 10%, care primesc bani în baza contribuției unui fost membru al familiei), cei încadrați în clase de invaliditate (aproape 9%) și cei care au ieșit la pensie mai devreme decât prevăd normele standard legale (2%, majoritatea cu șanse minime de angajare la o vârstă relativ înaintată).

Doar 0,22% dintre pensionari au reușit să se încadreze în cerințele impuse pentru a beneficia de pensia fără penalizări (aplicate doar până la împlinirea vârstei legale) iar categoriile care intră la invaliditate, orfani, văduve de război – I.O.V.R. – (0,013%) și includerea excepțională la ajutor social (0,0036%) sunt neglijabile numeric.

De reținut, calculele efectuate pe baza datelor detaliate prezentate de CNPP arată că pensia medie pentru limită de vârstă pentru femei (care reprezintă 56% din numărul de beneficiari) a fost în luna aprilie 2022 de 1.732 lei, respectiv doar trei sferturi din suma medie încasată de bărbați (2.310 lei).

Această situație, creează o problemă majoră pentru luarea unor decizii viitoare, deoarece ponderea de 62% pensie din salariul mediu net pe economie la bărbați înseamnă cu totul altceva prin comparație cu ponderea de doar 47% în cazul doamnelor mai în etate retrase din activitate (diferența va crește după egalizarea duratelor normate de muncă, la care se face raportarea punctajelor personale cumulate).

Cert este că, din datele oferite de CNPP rezultă o sumă cheltuită de stat pentru plata pe acest an a tuturor tipurilor de pensii de asigurări sociale de circa 98 miliarde lei sau 7,4% din PIB-ul prognozat pe anul 2022 (1.327,9 miliarde lei). Acest procentaj este departe de cota de 9,4% impusă prin PNRR, diferența fiind constituită de ALTE tipuri de venituri asimilate.

Dan Pălăngean

 

 

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/06/2022)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

TERAPLAST SA (TRP) (24/06/2022)

Desemnare agent de plata pentru dividende 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (24/06/2022)

Acceptare mandate membri provizorii Directorat

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (24/06/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/06/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)