Anul trecut, 44,5% dintre clienții din România ai companiei globale de investiții XTB au investit în ETF-uri, ceea ce face ca țara noastră să devină a treia cea mai mare piață pentru compania tip fintech, în ceea ce privește numărul de clienți care au ales Planurile de Investiții și volumele activelor în administrare aferente, potrivit unui comunicat.
Performanța este una notabilă, mai ales pentru că Planurile de Investiții au fost lansate pentru clienții XTB din România în toamna anului 2023. Investitorii pasivi au ales, în principal, ETF-uri pe indici (cum ar fi S&P 500, MSCI World și NASDAQ 100), acestea fiind urmate de ETF-uri ce includ companii cu ratinguri ridicate în privința factorilor de mediu, social și guvernanță (ESG). Totodată, pe primele poziții ale preferințelor s-au regăsit și ETF-urile cu expunere pe cele mai mari companii de tehnologie.
„Suntem foarte bucuroși de rezultatele Planurilor de Investiții pe piața românească. Produsul este foarte bine primit de clienții noștri și observăm o creștere constantă atât în ceea ce privește numărul de clienți, cât și fondurile depuse în portofoliile lor pe termen lung. Datorită implicării lor de până acum, România a devenit a treia piață ca mărime pentru XTB pe acest tip de produs”, a declarat Irina Cristescu, Director General XTB România.
Totodată, având în vedere că Planurile de Investiții sunt disponibile, în prezent, doar pe dispozitivele mobile, ponderea clienților români care tranzacționează de pe mobil a crescut la un nivel record de 57%.