Aproximativ 1.550 de salariaţi ai CFR Marfă nu şi-au primit salariile de patru luni, iar situaţia acestora necesită intervenţia imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal şi financiar de plată a restanţelor, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, sindicaliştii solicită noului ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan Ovidiu Popa, “să trateze cu prioritate situaţia celor aproximativ 1.550 de salariaţi ai CFR Marfă care nu şi-au primit salariile de patru luni, precum şi asigurarea finanţării necesare funcţionării sistemului feroviar”.
“Ambele probleme reclamă intervenţie imediată şi decizii asumate la nivelul Guvernului. Situaţia salariaţilor CFR Marfă reprezintă o urgenţă socială care afectează profund oameni şi familii rămase fără veniturile necesare traiului zilnic. Facturile, ratele, medicamentele şi cheltuielile pentru copii nu pot fi amânate până când instituţiile statului ajung la o decizie”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele federaţiei, Grigore Mare.
Sindicaliştii susţin că au semnalat în repetate rânduri situaţia fostei conduceri a Ministerului Transporturilor, însă problema a rămas nerezolvată.
“Federaţia noastră a semnalat în repetate rânduri această situaţie conducerii anterioare a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Am transmis adrese şi memorii, am cerut dialog şi am solicitat măsuri pentru plata salariilor restante, deblocarea procedurilor administrative privind concedierea colectivă şi acordarea compensaţiilor cuvenite. În ciuda acestor demersuri, problema a rămas nerezolvată, iar consecinţele sunt suportate de salariaţi şi de familiile lor. Solicităm convocarea de urgenţă a unei întâlniri între minister, conducerea CFR Marfă şi organizaţiile sindicale reprezentative, pentru stabilirea unui calendar concret de măsuri. Ministerul trebuie să întreprindă demersurile administrative care îi revin în calitate de reprezentant al statului acţionar şi să identifice, împreună cu Guvernul şi instituţiile competente, mecanismul legal şi financiar pentru plata salariilor restante şi a compensaţiilor cuvenite”, precizează reprezentanţii FNFMCV.
Aceştia solicită, totodată, suplimentarea fondurilor destinate transportului feroviar prin rectificare bugetară, pentru asigurarea funcţionării sistemului şi plata salariaţilor.
“În acelaşi timp, noua conducere a ministerului trebuie să intervină pentru asigurarea, prin rectificare bugetară, a fondurilor necesare întreţinerii infrastructurii, funcţionării transportului feroviar şi plăţii salariaţilor. Sistemul nu poate funcţiona prin acumularea de datorii şi amânarea cheltuielilor esenţiale. Alocările bugetare trebuie să acopere nevoile reale, astfel încât activitatea să poată continua în condiţii de siguranţă. Avertizăm că, fără suplimentarea la timp a finanţării prin rectificare bugetară, există riscul real al reducerii sau chiar al opririi circulaţiei trenurilor. Lipsa resurselor pentru întreţinere, reparaţii, energie şi cheltuielile curente poate transforma dificultăţile financiare într-un blocaj operaţional, cu efecte grave asupra călătorilor, economiei şi comunităţilor care depind de calea ferată”, avertizează sindicaliştii.
Federaţia cere noului ministru al Transporturilor, Ştefan Ovidiu Popa, să prezinte Guvernului necesarul de finanţare şi să susţină alocarea sumelor pentru continuitatea transportului feroviar.
“Solicităm ministrului Ştefan Ovidiu Popa să prezinte Guvernului necesarul real de finanţare şi să susţină alocarea urgentă a sumelor necesare. Rectificarea bugetară trebuie să asigure continuitatea transportului, iar pentru perioada următoare este nevoie de finanţare predictibilă şi multianuală, corelată cu obligaţiile de serviciu public, întreţinerea infrastructurii şi investiţiile asumate. Salariaţii feroviari nu pot suporta consecinţele subfinanţării şi ale întârzierilor administrative. Oamenii de la CFR Marfă au dreptul să îşi primească salariile, iar personalul care asigură zilnic circulaţia trenurilor are nevoie de resurse şi condiţii pentru a-şi îndeplini responsabilităţile”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii federaţiei îşi exprimă disponibilitatea pentru un dialog cu noua conducere a Ministerului Transporturilor.
“Domnule ministru, plata salariilor restante de la CFR Marfă şi asigurarea finanţării pentru continuitatea transportului feroviar trebuie să se afle printre primele urgenţe ale mandatului dumneavoastră. Seriozitatea faţă de un sector strategic al României se dovedeşte prin finanţare asigurată la timp, trenuri care circulă şi salariaţi plătiţi pentru munca lor”, subliniază sindicaliştii.