Update articol:

Arderea, incendierea, îngroparea de deșeuri vor fi încadrate în categoria infracțiunilor

Arderea, incendierea, îngroparea de deșeuri vor fi încadrate în categoria infracțiunilor, iar abandonarea deșeurilor va fi sancționată contravențional atât pentru persoane fizice cât și juridice, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobată astăzi,  privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deșeurilor precum şi modificarea unor acte normative.

Decizia a fost luată în contextul în care România se confruntă cu un fenomen extins al abandonărilor și incendierilor de deşeuri în aer liberp.

Actul normativ instituie noi măsuri de eficientizare a gestionării managementului deșeurilor la nivelul municipiului București, prin preluarea de către sectoarele municipiului București a competențelor referitoare la activitățile de organizare a prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, de organizare a tratării mecano-biologice a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare, precum și de administrare a depozitelor de deşeuri şi/sau instalaţiilor de eliminare a deşeurilor municipale pe o perioadă determinată (ar urma să fie stipulată în hotărârea consiliului local notificată Consiliului General al Municipiului București).

Necesitatea acestei reglementări a apărut din faptul că municipiul se confruntă cu o situație complicată determinată de lipsa infrastructurii de tratare a deșeurilor și a capacității de eliminare prin depozitare. În prezent, unitatea administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti nu deține un contract în vigoare cu un operator al unui depozit de deșeuri.

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/08/2022)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Convocare AGOA & AGEA 20(21).09.2022

BIOFARM S.A. (BIO) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022