Armata SUA a declarat joi că niciun avion american nu a fost distrus sau avariat în recentele atacuri ale Iranului, dezminţind astfel informaţii despre care a spus că au fost vehiculate anterior de către Gardienii Revoluţiei, potrivit cărora trei avioane F-35 americane ar fi fost lovite şi distruse, iar alte trei avariate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat, Comandamentul Central al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a precizat că nava comercială M/T Nora nu a încălcat blocada impusă de SUA asupra porturilor iraniene, infirmând o afirmaţie care, potrivit acestuia, a fost făcută în presa iraniană.
Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) a declarat joi că a distrus trei avioane de vânătoare F-35 ale SUA într-un atac asupra unei baze aeriene din Iordania, după ce Ammanul, aliat al Washingtonului, a indicat că a doborât rachete venind dinspre Iran, a relatat EFE.
Într-un comunicat difuzat de agenţia de presă Tasnim, legată de IRGC, Gardienii au afirmat că Forţa sa aerospaţială a atacat cu rachete balistice “platforma de desfăşurare şi hangarul de mentenanţă ale avioanelor de vânătoare F-35 americane de la baza aeriană Al-Azraq”.
“Ca rezultat, trei avioane F-35 au fost distruse complet, iar altora trei le-au fost provocate daune considerabile” şi “au murit mai mulţi ofiţeri şi personal tehnic şi de mentenanţă al inamicului”, se afirmă în comunicatul difuzat de IRGC, conform aceleiaşi media iraniene.
Până acum, nici Washingtonul, nici Ammanul nu au raportat decese din cauza acestui atac, notează EFE.