Update articol:

ASF a demarat selecţia pentru două poziţii în Consiliul de administraţie al Fondului de Compensare a Investitorilor

ASF a demarat selecţia pentru două poziţii în Consiliul de administraţie al Fondului de Compensare a Investitorilor
 - poza 1
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a demarat procesul de selecţie pentru ocuparea a două poziţii de membru în Consiliul de administraţie al Fondului de Compensare a Investitorilor, pentru mandate de cinci ani, unul dintre membrii desemnaţi urmând să exercite funcţia de preşedinte al Consiliului.

Conform sursei citate, persoanele interesate îşi pot depune dosarele de candidatură până la data de 11 septembrie 2026, ora 23:59.

“Procesul de selecţie se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/2021 privind Fondul de Compensare a Investitorilor. Candidaţii trebuie să îndeplinească cerinţele privind studiile, reputaţia, probitatea morală şi experienţa profesională, precum şi condiţiile referitoare la incompatibilităţi şi conflicte de interese prevăzute de legislaţia în vigoare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit cadrului legal, membrii Consiliului de administraţie trebuie să fie absolvenţi de studii universitare şi să deţină o experienţă profesională relevantă în domeniul financiar bancar sau nebancar de minimum opt ani în cazul absolvenţilor de studii economice ori juridice, respectiv de minimum zece ani în cazul absolvenţilor altor domenii de studiu, precizează sursa citată.

Totodată, candidaţii trebuie să îndeplinească cerinţele legale privind integritatea profesională şi fiscală, să nu se afle în situaţii de incompatibilitate şi să nu deţină poziţii sau calităţi care ar putea genera conflicte de interese în raport cu entităţile participante la Fondul de Compensare a Investitorilor.

“Informaţiile complete privind condiţiile de eligibilitate, conţinutul dosarului, documentele necesare, regulile de transmitere şi formularele aferente procesului de selecţie sunt disponibile în anunţul publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară”, se mai precizează în document.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (01/09/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 25.08.2026 - 31.08.2026

Turbo Long Certificates on Teraplast SA (RBTRPTL8) (01/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 13:45 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (01/09/2026)

Teleconferinta analisti si investitori - Rezultate financiare S1 2026

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (01/09/2026)

Teleconferinta analisti si investitori - Rezultate financiare S1 2026

BITTNET SYSTEMS (BNET28) (01/09/2026)

Teleconferinta analisti si investitori - Rezultate financiare S1 2026