Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice și Asociația Română a Băncilor lansează în parteneriat FinClub, un program de educație financiară destinat elevilor de liceu din clasele X-XII pasionați de piața financiară.
Derulat sub auspiciile Acordului de Colaborare privind Educația Financiară, programul presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare. Tematica întâlnirilor va acoperi subiecte ce țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare.
FinClub va permite în primul an participarea a 100 de elevi din toată țara, iar întâlnirile se vor organiza în perioada 1 septembrie 2020 – 1 iunie 2021. Înscrierile în FinClub pot fi făcute online, în intervalul 3 august 2020 – 24 august 2020. Formularul de înscriere și Regulamentul clubului pot fi găsite accesând link-ul https://asfromania.ro/edu/fin-club/, precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară.
În cadrul întâlnirilor vor participa invitați, lectori, profesori, traineri, reprezentanți ai piețelor financiare, reprezentanți ai diferitelor sectoare economice, persoane cu diferite specializări profesionale.
Educația financiară ocupă un loc strategic pe agenda instituțiilor semnatare ale Acordului de Colaborare. Considerăm că sunt necesare acțiuni concertate pentru îmbunătățirea nivelului de educație financiară în rândul românilor printr-un efort coordonat la nivel național, care va asigura atingerea principalelor obiective strategice de îmbunătățire a bunăstării financiare. Acordul de Colaborare încheiat de cele patru instituții vizează realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF).