Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPostul de Director Direcţia Emitenţi din ASF va fi ocupat prin concurs, iar, până atunci, Oana Ștefănoiu a fost delegată interimar pe post, a transmis Autoritatea de Supraveghere Financiară, la solicitarea Financial Intelligence, după ce am anunțat, în premieră, că Ciprian Copariu a părăsit postul de Director Direcţia Emitenţi din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), la începutul lunii, cu acordul părților.
”Având în vedere că postul de director a fost vacantat prin plecarea domnului Ciprian Copariu, acesta urmează să fie ocupat printr-un concurs, care va fi anunțat public. Până la organizarea concursului, s-a dispus ocuparea acestuia, cu delegare, de către dna. Oana Ștefănoiu”, ne-a transmis ASF.
Oana Ștefănoiu este șef serviciu în ASF.
Ciprian Copariu a fost director, anterior, și în Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM). În 2012, CNVM s-a unit cu CSSPP și CSA (autoritățile pentru pensii private și asigurări), în Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More