Update articol:

ASF şi autoritatea de reglementare financiară din China discută direcţii de cooperare pentru stabilitatea piețelor financiare nebancare

ASF şi autoritatea de reglementare financiară din China discută direcţii de cooperare pentru stabilitatea piețelor financiare nebancare
 - poza 1

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Administraţia Naţională de Reglementare Financiară (NFRA) din Republica Populară Chineză au discutat, vineri, direcţii de cooperare în domeniul reglementării şi supravegherii sectorului financiar nebancar, precum şi principalele evoluţii şi provocări din domeniul supravegherii financiare, a anunţat preşedintele ASF, Alexandru Petrescu.

Alexandru Petrescu a declarat: „Alături de vicepreședintele Sectorului Asigurări-Reasigurări, Sorin Mititelu, am primit astăzi, la sediul ASF, delegația Administrației Naționale de Reglementare Financiară (NFRA) din Republica Populară Chineză, condusă de domnul Xiao Yuanqi, vice-ministru al NFRA.

Întâlnirea bilaterală a oferit prilejul unui dialog constructiv între ASF și NFRA privind principalele evoluții și provocări din domeniul supravegherii financiare, precum și teme de interes strategic pentru ambele autorități, printre care:

▶️ evoluțiile macroeconomice și financiare la nivel global și impactul acestora asupra regiunii;

▶️ prioritățile de reglementare și supraveghere în sectorul asigurărilor din România și China;

▶️ identificarea unor direcții de cooperare în domeniul reglementării și supravegherii sectorului financiar nebancar, în sprijinul dezvoltării relațiilor economice bilaterale.

În contextul în care Europa reprezintă una dintre principalele destinații ale investițiilor chineze în economiile dezvoltate, iar volumul anual al investițiilor directe chineze pe continent este de ordinul miliardelor de euro, dialogul dintre autoritățile de supraveghere financiară este esențial pentru stabilitatea piețelor și dezvoltarea unui cadru de reglementare modern, predictibil și rezilient. Potrivit unei analize a Comisiei Europene, există aproape 2.000 de companii din sectorul financiar și al asigurărilor din UE cu capital chinezesc.

Schimbul de experiență și de bune practici contribuie la întărirea capacității instituționale și la promovarea unor standarde înalte de supraveghere. Cooperarea dintre cele două autorități poate susține consolidarea încrederii în piețele financiare și menținerea unui mediu stabil, favorabil investițiilor și schimburilor economice”.

BVB | Știri BVB
IAR SA Brasov (IARV) (11/08/2026)

Hotarari AGA O 11.08.2026

Sphera Franchise Group (SFG) (11/08/2026)

Disponibilitate rezultate financiare pentru S1 2026 si detalii teleconferinta

Turbo Long Certificates on CECE® EUR (RBCXETL4) (11/08/2026)

Reluare tranzactionare - ora 13:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (11/08/2026)

Actualizare componenta comitete consultative