Update articol:

Asociația Credere solicită autorităţilor adoptarea, de urgență, a unor măsuri eficiente care să conducă la protejarea consumatorilor de credite

 

 

Asociația Credere, care  reprezintă interesele consumatorilor de servicii financiare, solicită prim-ministrului și Guvernului României adoptarea, de urgență, a unor măsuri eficiente care să conducă la protejarea consumatorilor de credite. Doar câteva bănci au anunțat măsuri concrete de sprijin pentru consumatori. În plus, aceste măsuri par să nu țină cont de situația delicată cu care se confruntă împrumutații ce lucrează în domeniile afectate puternic de criza coronavirusului, susţin oficialii Credere.

Aceştia explică: “România trece printr-o situație delicată, o situație de incertitudine, imprevizibilă, cu care cetățenii ei nu s-au mai confruntat. Este un moment de responsabilitate maximă din partea tuturor, de solidaritate și de înțelegere reciprocă, de reacție promptă, pentru a putea depăși această perioadă grea și de a merge împreună mai departe.

Apreciem măsurile pe care Guvernul condus de dumneavoastră le-a luat și le va lua în continuare pentru controlarea și redresarea situației de criză la nivel național. Cu siguranță, dincolo de problemele de ordin medical, uman, și situația economică impune o atenție deosebită, pentru evitarea unei crize economice care ar afecta întreaga țară. 

Totodată, considerăm că este prioritară sporirea protecției cetățenilor, ca punct de plecare în construirea unor bariere solide în calea dezechilibrelor economice inerente unei astfel de situații de criză.

În calitate de asociație de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare, apreciem ca urgentă aplicarea unui set de măsuri care să protejeze debitorii în raport cu partenerii financiari, instituțiile financiar-bancare și nebancare, inclusiv societățile de recuperare creanțe – măsuri care să asigure integritatea financiară și personală a debitorilor:

01. Amânarea, pe o perioadă de cel puțin 3 luni, a plății ratelor la toate tipurile de credite acordate consumatorilor, indiferent că este vorba de credite imobiliare, credite acordate prin programul „Prima Casă”, credite de nevoi personale, carduri de credit, credite acordate de bănci sau credite acordate de IFN-uri;
02. Identificarea de măsuri care să conducă la suspendarea executărilor silite care afectează consumatorii utilizatori de servicii financiare, indiferent de stadiul de derulare a procedurilor;
03. Suspendarea, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni, a activității de recuperare a creanțelor provenite din neplata la termen a datoriilor consumatorilor utilizatori de servicii financiare;
04. Interzicerea expresă, pe o perioadă de cel puțin 3 luni, a blocării conturilor bancare ale consumatorilor de către banci, pe motivul neactualizarii datelor personale ale acestora.

Acest set de măsuri, cu caracter urgent, eventual completat cu acțiuni complementare, ar trebui să protejeze debitorul de rând și, nu în ultimă instanță, societatea.

Ne raliem, așadar, demersurilor realizate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și de către alte asociații de protecția consumatorilor (AURSF) care au susținut adoptarea de urgență a unor măsuri de natură a asigura o protecție efectivă consumatorilor de servicii financiare, scopul fiind acela de a evita inclusiv demararea procedurilor de executare silită.
Apreciem că aceste soluții nu trebuie lăsate exclusiv la latitudinea industriei bancare, din moment ce anumite bănci par să nu fie dispuse la concesii, în timp ce altele anunță, în mod public, măsuri doar pentru a crea aparența unui real ajutor acordat consumatorilor aflați în dificultate în această perioadă. Privim cu mari rezerve situația de moment și nu ne rămâne decât să ne întrebăm cum vor acționa băncile pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu sau pentru consumatorii aflați în dificultate, în contextul în consumatorul se află în imposibilitatea vădită de a pune la dispoziția băncii documentele justificative solicitate.

Având în vedere cele exprimate anterior, ne exprimăm încrederea că veți ține cont de punctul de vedere al reprezentanților consumatorilor, asigurându-vă de suportul și implicarea noastră în identificarea unor soluții viabile, deopotrivă pentru bănci și consumatori”.

 

Asociația Credere pentru Informarea, Consilierea și Educarea Consumatorilor a fost înființată în anul 2018, la inițiativa unui grup de consumatori care în ultimii 10 ani s-au implicat activ în demersuri care au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare. Membrii fondatori ai asociației Credere au peste 20 de ani de experiență în materie de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare, fiind licențiați în economie și drept.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/09/2020)

Aprobare Tribunal - fuziune prin absorbtie a companiilor de servicii energetice

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/09/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/09/2020)

Convocare AGOA - 23 (26) octombrie 2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/09/2020)

Comunicat referitor la AGOA din 12.10.2020