Update articol:

Asociația Energia Inteligentă: Și cu becul stins și cu factură mare! (Dumitru Chisăliţă)

Autor: Dumitru Chisăliţă

Mulți dintre românii trebuie să se aștepte în perioada următoare, la facturi mai mari decât se așteptau:

  1. După ce au fost îndrumați să facă economie la energie electrică, pentru că astfel vor beneficia de preț plafonat, oamenii constată că chiar dacă au redus factura lunară din august 2022 sub 255 lei/kWh, în loc să aibă pe factură prețul promis plafonat de 0,8 lei/kWh constată că au prețul de 1,8 lei/kWh. Adică pentru un apartament cu 3 camere care a consumat 250 kWh în luna august 2022, proprietarul în loc sa achite 200 lei, va achita 450 lei (2,25 ori mai mare). De ce? Pentru că Legea prevede că se aplică prețul plafonat, doar dacă consumul mediu anual din anul 2021 este sub 255 / 300 kWh. Oamenii trebuie să știe că dacă nu ai făcut economie la energie în 2021, degeaba faci economie la energie anul acesta, că nu primești în luna curentă prețul plafonat promis, pe factură va fi prețul pieții (cel puțin dublu față de prețul plafonat).
  2. După ce au fost asigurați că nu va crește prețul la gaze, cca. 40% din consumatorii casnici de gaze vor achita în iarna 2022/2023, prețuri plafonate, care vor fi până la dublu față de prețul mediu plătit pentru gaze în iarna 2021/2022. Astfel, în iarnă o casă din această categorie, care consuma 6.000 kWh/luna, anul trecut proprietarul achita pentru gaze 1.020 lei/lună, anul acesta urmează să achite până la 1.860 lei/lună.

Totuși trebuie să admitem că situația de față a apărut urmare a modului defectuos în care s-a pregătit liberalizarea pieței de energie. Asociația Energia Inteligentă a fost singura entitate care în decembrie 2020, în mod oficial a cerut suspendarea temporară, a liberalizării pieței de energie, care se pregătea a fi realizată la 1 ianuarie 2021, printr-o scrisoare deschisă adresată Primului Ministru, Președintelui Senatului și Președintelui României – https://asociatiaenergiainteligenta.ro/ro/scrisoare-deschisa-romanii-nu-trebuie-sa-mai-fie-bataia-de-joc-a-institutilor-statului/  (nu pentru că liberalizarea nu este, teoretic bună, ci pentru că românii nu a fost pregătiți pentru liberalizarea pieței de energie).

În perioada 2020 – 2022 membrii AEI au prezentat 1006 de opinii scrise despre modul dezastruos în care se fac politicile publice în domeniul energiei GDRP, OUG 118/2021, Legea 259/2021OUG 27/2022, OUG 119/2022 etc., au avertizat asupra creșeterilor de preț care urmează, au prezentat neconformitățile din neumăratele acte legislative prezentate de autorități, au prezentat planuri de măsuri pentru prevenirea unor situații de criză….fără nici un rezultat.

Lucrurile au involuat și ne îndreptăm vertiginos către iarna 2022/2023.

Asigurarea cu energie și gaze ieftine, o loterie!

La fel ca și viața românilor!

Însă dincolo de gravitatea extremă determinată de cantitățile limită de energie pentru iarna următoare, dincolo de prețurile mari care trebuie să le achite românii, un blocaj în piață ar fi dezastruos.

Alături de semnalele AEI, mai multe scrisori adresate autorităților române și europene de către asociații românești și europene ale jucătorilor din energie, prezintă iminența unui blocaj pe piața de gaze din România.

La acestea se vor adăuga în curând, furia consumatorilor care își vor vedea facturile mari la utilități,  și la fel ca în decembrie 2021, nu vor înțelege nimic, una li s-a promis și altceva au ei de plătit, dar pe care nu o să-i mai poată minții nimeni, că este vina Rusiei, a UE sau a furnizorilor.

Iarna complicată care se anunța, devine și foarte delicată deoarece aduce o coborâre imensă a nivelului de încredere în autorități, urmare a repetatelor promisiuni neonorate în domeniul energiei.

Pentru a putea să controlezi mai departe România, ai nevoie să controlezi energia.

 

 

 

BVB | Știri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (06/10/2022)

Eliberare unitati rezidentiale si locuri de parcare in cadrul One Cotroceni Park

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (06/10/2022)

Finalizarea Programului nr. 6 de rascumparare actiuni

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (06/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (06/10/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.10.-05.10.2022