Update articol:
Mesaj către autorități

Asociația Incoming Romania (AIR): “Ca să mai existăm și să mai contăm pe harta turistică a Europei, lăsați-ne să primim turiști străini, să muncim și să fim liberi!

Ovidiu-Tudor Asociația Incoming Romania AIR Sursa foto: incomingromania.org

Membrii Asociația Incoming Romania (AIR) transmit către autorități și către piața turistică un mesaj de solidaritate și de chemare la acțiuni mai rapide și mai eficiente pentru susținerea turismului românesc, potrivit unui comunicat de presă.

Aceștia explică: “Sunt necesare acum măsurile de ajutor aprobate și promise: granturile – măsurile 1 și 2 și urgentarea finalizării și aplicării ajutorului de stat pentru turism. Activitatea de incoming (primire de turiști străini în țară) în mod organizat este aproape nulă de un an și inactivitatea va mai continua probabil și în acest an.

Turismul de incoming reprezintă activitate de export pentru țară prin aportul de valută adus în țară de către turiștii care vin și care vizitează România. Doar prin sprijinirea acestui segment vom putea ajunge la un excedent al balanței de plăți în turism (diferența pozitivă între ceea ce cheltuiesc turiștii români în străinătate și ce cheltuiesc turiștii străini care vizitează România). Este un obiectiv pe care-l putem realiza mai rapid dacă există politici coerente în domeniu (ex. TVA redus pentru activitatea de incoming la fel cum primesc și firmele care fac export de mărfuri).

Avem nevoie urgent de sprijin și suținere pentru deschiderea turismului în România și în special a celui de incoming, cu definirea clară a condițiilor: de intrare în țară pentru turiștii străini, de derulare a serviciilor turistice în țară pentru turiști străini și pentru români; a condițiilor în care turiștii străini pot primi servicii medicale pe baza asigurărilor de călătorie. Există multe agenții specializate 100% în activitatea de incoming care au avut în 2020 pierderi de 100%, altele care au avut pierderi de 95-98% față de anul anul 2019.

Ca să mai existăm și să mai contăm pe harta turistică a Europei, lăsați-ne să primim turiști străini, să muncim și să fim liberi!

Ovidiu Tudor, Președinte Asociația Incoming Romania (AIR)”

BVBStiri BVB

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (12/04/2021)

Actualizare si completare materiale AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (12/04/2021)

Cerere pentru completare ordine de zi AGOA 28(29) aprilie 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (12/04/2021)

Completare ordine de zi AGOA din 26/27 aprilie 2021