Update articol:

Aston Martin vrea să se listeze la London Stock Exchange

Producătorul britanic de automobile de lux Aston Martin a anunţat, astăzi, că intenţionează să demareze o operaţiune de cotare publică iniţială la London Stock Exchange, după ce creşterea volumului vânzărilor şi a modelelor i-a permis să revină pe profit, transmite Reuters.

Dacă operaţiunea se va încheia cu succes, va fi primul constructorul britanic care se va lista la bursa de la Londra în ultimii ani, după vânzare altor mărci renumite de automobile britanice, precum Jaguar, Bentley şi Rolls-Royce, unor proprietari străini.

Sursele citate de Reuters şi Agerpres susţin că oferta publică iniţială ar putea evalua Aston Martin la cinci miliarde de lire sterline (6,38 miliarde de dolari).

Într-un comunicat de presă difuzat miercuri, Aston Martin a informat că va depune un document de înregistrare la Autoritatea pentru Conduita Financiară din Marea Britanie (FCA), o cerinţă pentru firmele care au în vedere o ofertă publică iniţială, şi în funcţie de o decizie finală un prospect va fi publicat în jurul datei de 20 septembrie. Planul prevede vânzarea unei părţi din acţiunile deţinute de actualii acţionari, în principal fonduri de investiţii din Kuweit şi Italia, cu o flotare liberă de cel puţin 25%.

IPO-ul Aston Martin ar urma să aibă loc la trei ani după ce grupul Fiat Chrysler Automobiles a listat constructorul italian de automobile sportive Ferrari la New York Stock Exchange.

Anul trecut, Aston Martin a înregistrat primul său profit de după 2010 iar miercuri a raportat un profit semestrial înainte de taxe în valoare de 42 milioane lire sterline în condiţiile în care veniturile au crescut cu 8% până la 445 milioane lire sterline, graţie cererii solide pentru modelele DB11 coupe şi Volante.

 

BVB | Știri BVB

AAGES S.A. (AAG) (03/12/2024)

Hotarari CA 03.12.2024

SIMTEL TEAM (SMTL) (03/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

STK EMERGENT (STK) (03/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (03/12/2024)

Tranzactie conform art. 19 Reg. (UE) 596/2014