- Actuala ediție (31 iulie – 7 august) va purta genericul ”ORIZONTURI. DINCOLO DE LIMITE”
- Academia Atlantykron intră într-o nouă etapă de dezvoltare după desemnarea Asociației Atlantykron drept „Asociație pentru UNESCO”
- Hidrogenul, inteligența artificială, programul Artemis al NASA, biodiversitatea și noile modele de educație se numără printre temele ediției 2026
- Personalități din România, SUA, Franța, India și Canada transformă Atlantykron într-un laborator internațional al ideilor, științei și creativității
În perioada 31 iulie – 7 august 2026, pe insula dunăreană „Inelul de Piatră” de la Capidava se desfășoară o nouă ediție a Academiei Atlantykron, eveniment unic în România și unul dintre cele mai originale proiecte educaționale interdisciplinare din lume.
De peste trei decenii, Atlantykron reunește tineri, cercetători, profesori, inventatori, artiști, scriitori, lideri de opinie și exploratori ai viitorului într-un spațiu în care cunoașterea este trăită direct, în mijlocul naturii.
Ediția 2026 propune o incursiune spectaculoasă în marile provocări și oportunități ale secolului XXI: energia curată, inteligența artificială, explorarea spațiului, biodiversitatea, complexitatea lumii contemporane, educația viitorului, geopolitica și dezvoltarea umană.
UN LABORATOR AL VIITORULUI ÎN MIJLOCUL DUNĂRII
Într-o perioadă în care lumea traversează transformări accelerate, Atlantykron oferă participanților oportunitatea de a dialoga direct cu specialiști de talie internațională și de a experimenta idei aflate la frontiera cunoașterii.
În cei 37 de ani de existență, Atlantykron a fost rampa de lansare pentru mulți liceeni și studenți, care și-au conturat drumul profesional ghidați de lectorii și invitații speciali — unii ajungând cercetători, oameni de știință, scriitori, jurnaliști, antreprenori sau specialiști în comunicare și marketing.
Programul ediției 2026 va include din nou teleconferința NASA — un moment devenit tradiție încă din 2012, după amartizarea rover-ului Curiosity — susținută de Ravi Prakash, în acest an abordând și misiunea lunară Artemis, dar și cursuri dedicate științei, literaturii, inteligenței artificiale și metodelor de supraviețuire, lansări de carte, expoziții de arte plastice și conferințe despre astronomie, robotică, energie, comunicare, mediere și dezvoltare personală.
Organizatorul principal al actualei ediții a Academiei Atlantykron este Asociația Atlantykron, în parteneriat cu Fundația World Genesis din SUA, Asociația pentru Tineret și Evoluție, Asociația RadioȘtiința, Asociația Science & Technology, Asociația Româno-Turcă ”Artă fără frontiere” și în colaborare cu Asociatia Astronomică URANIA, Centrul pentru Studii Complexe, Clubul Nautic Român, World Ju-Jitsu Federation, Asociația Startevo și Asociația Română de Hipnoză Clinică, Ericksoniană și Terapii Scurte.
Printre invitații ediției 2026 se numără:
- Dr. Florin Păun – expert internațional în inovare, strategie și tehnologii emergente;
- Gen. (r) Dumitru Dorin Prunariu – singurul cosmonaut român și una dintre cele mai respectate personalități ale explorării spațiale;
- Ravi Prakash – inginer NASA Jet Propulsion Laboratory, implicat în misiunile marțiene și programele viitoare de explorare spațială (invitat virtual);
- Prof. Alexandru Mironov – fondator Atlantykron, jurnalist și promotor al culturii științifice;
- Cristian Pitulice – antreprenor cu peste 20 de ani de experiență în turism și în organizarea de evenimente și 10 ani în domeniul rezilienței, respectiv în coordonarea proiectelor dedicate protecției și valorificării resurselor naturale;
- Dr. David L. Anderson (SUA) – fizician și fondator al Anderson Institute (invitat virtual);
- Dr. Seemaa Negi (India) – Global Goodwill Ambassador, lider internațional în educație și dezvoltare personală;
- Dr. ing. Florin Munteanu – președintele Centrului pentru Studii Complexe;
- Ing. Alex Dinu – Operator Reactor Senior în cadrul Societății Naționale Nuclearelectrica S.A., la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă;
- Remus Botarro – sculptor român de renume internațional;
- Dr. Răzvan Buzatu – expert în geopolitică, securitate și afaceri globale;
- Prof. Dr. Teodor Vasile – specialist în psihologie, dezvoltare personală și terapii complementare;
- Prof. Dr. Radu Dop – medic specialist în medicină critică;
- Prof. Univ. Dr. Pierre de Hillerin – biofizician și cercetător;
- Pompilian Tofilescu – specialist în vehicule autonome și tehnologii avansate (invitat virtual);
- Marian Coman – scriitor, publicist, coordonator în cadrul editurii Nemira;
- Dr. Florin Chirculescu (Sebastian A Corn) – scriitor de Science Fiction;
- Peter Moon (SUA) – scriitor;
- Dr. Mihaela Muraru Mândrea – Președinte al Centrului STRING pentru Ştiinţe Prospective, Creativitate și Ficţiune, doctor în științe administrative, poet și jurnalist;
- Johnson Idowu (Nigeria) – administrator educațional care promovează transformarea instituțională, reformele axate pe echitate și programele axate pe tineri în Africa.
- Trupa ”Sigur că da” – înființată în 2019, propune un rock melodios cu refrene cantabile si reconoscibile și riffuri agresive care dau o notă distinctă și proprie trupei.
„Ediția 2026 a Academiei Atlantykron are o semnificație aparte. După mai bine de trei decenii de activitate neîntreruptă, Asociația Atlantykron a fost desemnată oficial Asociație pentru UNESCO pentru mandatul 2026–2029, o recunoaștere care confirmă valoarea educațională, culturală și științifică a unui proiect construit cu pasiune, voluntariat și încredere în puterea cunoașterii. Această distincție certifică faptul că activitățile noastre promovează valorile fundamentale ale UNESCO: educația, dialogul intercultural, creativitatea, știința, dezvoltarea durabilă și cooperarea între generații și comunități.
Atlantykron nu este doar o academie de vară. Este un ecosistem al ideilor, un laborator viu în care natura, știința, tehnologia, cultura și imaginația se întâlnesc într-un mod unic. De 37 de ediții, pe insula de la Capidava, tineri, profesori, cercetători, artiști, inventatori, antreprenori și vizionari învață unii de la alții și demonstrează că viitorul poate fi construit prin curiozitate, colaborare și curaj intelectual.
Tema din acest an, «Orizonturi. Dincolo de limite», exprimă perfect spiritul Atlantykron. Trăim într-o epocă în care inteligența artificială, noile surse de energie, explorarea spațiului și transformările globale ne obligă să regândim permanent lumea din jurul nostru. Atlantykron oferă cadrul ideal pentru acest dialog. Aici, participanții nu sunt simpli spectatori, ci exploratori ai viitorului, implicați direct în dezbateri, experimente, ateliere și proiecte care îi ajută să înțeleagă și să modeleze lumea de mâine.
Faptul că acest proiect românesc, născut pe o insulă din apropierea cetății Capidava și dezvoltat cu perseverență timp de aproape patru decenii, este astăzi recunoscut în rețeaua Asociațiilor pentru UNESCO reprezintă atât o onoare, cât și o responsabilitate. Ne dorim ca Atlantykron să rămână un reper al educației interdisciplinare, al dialogului dintre știință și cultură și al formării noilor generații de oameni capabili să privească dincolo de limitele prezentului”, declară Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron și unul dintre fondatorii evenimentului.
Academia de vară Atlantykron are următoarele secțiuni: ”Știință și tehnologie”, ”Cultură”, ”Futurologie, știință și ficțiune”, ”Artă și sport”.
CONFERINȚELE ȘI EVENIMENTELE ATLANTYKRON 2026
1 august | 11:30 | Amfiteatrul Atlantykron
„Dincolo de Frontiere: Intersecții între conflicte, economie și securitatea națională”
Conferință susținută de Dr. Răzvan Buzatu
1 august | 16:30 | Amfiteatrul Atlantykron
Manualul de utilizare înțeleaptă a ființei umane – de la particulă la conștiință în era realității exponențiale
Conferință susținută de Prof. Dr. Radu Dop
1 august | 18:30 | Atlantykron ArtGallery
Expoziția de pictură ”Basm”
Gabriel Grosu – artist vizual autodidact și membru fondator al Academiei de Vară Atlantykron
2 august | 11:30 | Amfiteatrul Atlantykron
Călătorii în lumea apei: crize, schimbări și reziliență
Conferință susținută de Cristian Pitulice
2 august | 17:00 | Amfiteatrul Atlantykron
„Hidrogenul! Imaginează-ți o lume cu o nouă energie curată și accesibilă!”
Conferință susținută de Dr. Florin Păun
2 august | 21:45 | Amfiteatrul Atlantykron
Cosmosul – laboratorul viitorului: Știință, tehnologie și viziune globală
Teleconferință susținută de Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu
3 august | 11:00 | Amfiteatrul Atlantykron
Dincolo de The Ontological Turn. Cercetarea Exploratorie și Arhitectura Viitorului
Conferință susținută de Dr. Ing. Florin Munteanu
3 august | 17:00 | Amfiteatrul Atlantykron
AI-ul nu este un Google mai deștept. Ce este AI-ul de fapt și ce vrea el de la noi în 2026.
Conferință susținută de Viorel Spînu
3 august | 21:45 | Amfiteatrul Atlantykron
De la Curiosity la Artemis: povestea viitorului în construcție.
Teleconferință susținută de: Ravi Prakash, NASA
3 august | 22:30 | Amfiteatrul Atlantykron
Concert live Dora Gaitanovici – una dintre cele mai expresive și originale prezențe ale noii generații din muzica alternativă românească.
4 august | 11:30 | Amfiteatrul Atlantykron
Energia viitorului, viitorul energiei
Conferință susținută de Societatea Nuclearelectrica
Alexandru Dinu, Operator Nuclear Principal Camera de Comandă în cadrul CNE Cernavodă
4 august | 16.00-17:30 | Amfiteatrul Atlantykron
Maratonul Autorilor Pavcon
Conferință și lansări de carte susținute de: Editura Pavcon
4 august | 21.30 | Amfiteatrul Atlantykron
Science Fiction și Geopolitică
Teleconferință susținută de Pompilian Tofilescu
5 august | 11.00 | Amfiteatrul Atlantykron
De la Atlantykron la Nemira: 35 de ani de povești și de viitor
Conferință susținută de editura Nemira (Florin Chirculescu și Marian Coman)
6 august | 17.00 | Amfiteatrul Atlantykron
Nemurirea – visul imposibil sau următoarea frontieră a omenirii?
Conferință susținută de Dr. Mihaela Muraru Mândrea
CURSURILE ATLANTYKRON
Pe insula Atlantykron, fiecare zi devine o incursiune între lumi și cunoașteri. Ediția din 2026 aduce un mozaic de cursuri care îmbină știința cu introspecția, tehnologia cu arta de a trăi și gândirea critică cu creativitatea. În mijlocul naturii, sub cerul liber, participanții vor descoperi tainele securității cibernetice — un domeniu tot mai vital într-o lume digitalizată — alături de specialiști pasionați, care vor deschide orizonturile unui domeniu aflat mereu în linia întâi a apărării virtuale. Inteligența artificială, subiectul care fascinează și, totodată, ridică întrebări esențiale despre viitorul umanității, va fi dezbătută într-un curs intensiv dedicat atât provocărilor tehnologice, cât și implicațiilor etice și sociale. Pe insulă, AI nu va fi doar un concept, ci un instrument pe care tinerii vor învăța să-l înțeleagă și să-l folosească responsabil.
Ediția din acest an propune o paletă impresionantă de activități educaționale, științifice, artistice și de dezvoltare personală, structurate în mai multe arii tematice:
Știință și Tehnologie:
Inteligență Artificială – de la înțelegerea conceptelor fundamentale la utilizarea practică în viața de zi cu zi; Prompt, Imagine, Animație – crearea de conținut vizual cu ajutorul AI; RadioȘtiința – comunicații pe pământ, pe mare și în spațiu; Vânătorii de semnale – explorarea lumii invizibile a frecvențelor și comunicațiilor; Dronele – vectorul dincolo de orizont – descoperirea tehnologiilor aeriene moderne; Observații astronomice – explorarea cerului și a cosmosului; Dincolo de hartă – lumile imersibile și viitorul explorării prin realitate virtuală și tehnologii interactive; Cum îmblânzim vântul – introducere în energia eoliană și tehnologiile viitorului.
Natură și Ecologie:
De vorbă cu pădurea – cercetare exploratorie și monitorizarea ecosistemelor; Biodiversitate: descoperă lumea vie – explorarea naturii prin observații și experiențe practice; Aripi dincolo de orizonturi – descoperirea fascinantei lumi a insectelor și a biodiversității nocturne.
Dezvoltare Personală și Educație:
Curajul de a fi tu însuți – atelier de emoții, autenticitate și încredere în sine; Harta Minții – metode de organizare a gândirii și învățării eficiente; De ce învățăm ceea ce învățăm? – reflecție asupra educației și dezvoltării personale; Inteligența Artificială de luni dimineață – utilizarea practică a AI pentru școală, carieră și viața cotidiană.
Artă și Cultură:
Galaxii interioare – atelier de pictură inspirat de univers și imaginație; Nebula Jars – creații artistice inspirate de nebuloasele cosmice; StrING: Creație, ficțiune și lumi posibile – literatură, film, muzică, jocuri și reflecții despre viitor; Păturica rotundă SF – povești, dialoguri și imaginație science-fiction; Atelier de flori de fier și Metal Poetry – explorarea expresiei artistice prin metal și design creativ.
Supraviețuire și Prim Ajutor:
Tehnici de supraviețuire în natură – orientare, adaptare și autonomie în mediul natural; exerciții practice pentru dezvoltarea spiritului de aventură și a capacității de reacție în situații neprevăzute.
Sport și Mișcare:
Activități sportive și recreative desfășurate zilnic în cadrul Academiei Atlantykron, jocuri de echipă, mișcare în aer liber și sporturi nautice organizate împreună cu partenerii tradiționali ai evenimentului.
Echipa de organizare a Academiei Atlantykron este formată din Sorin Repanovici (coordonator general, președintele Asociației Atlantykron), Maria Socea (președintele Asociației pentru Tineret și Evoluție, coordonator atrageri de sponsorizări), Nicolae Dobre (director tehnic şi de logistică, secretarul general al Asociației Atlantykron), Cristian Panfilov (director tehnic şi de logistică, membru al Asociației Atlantykron), Daniel Părcălăbescu și Valentin Armeanu (membri al echipei de organizare și ai Asociației Atlantykron), Gabriel Grosu (coordonatorul programului de Arte Vizuale din cadrul Asociației Atlantykron), Cristina Repanovici (coordonator înscrieri, logistică și arte vizuale), Gabriela (Repanovici) Calinciuc (Coordonare promovare media virtual, membru al Asociației Atlantykron), Alexandru Calinciuc (Coordonator tehnic, mentenanță IT), Alexandru Dumitra (coordonator programe sportive), Mihai Oprea (coordonator IT, multimedia, conferinţe invitaţi virtuali), Traian Bădulescu (purtător de cuvânt al Academiei Atlantykron și al Asociației Atlantykron), Mihai Manea „Croco” (directorul de imagine și sunet al Academiei Atlantykron, membru al Asociației Atlantykron), Henri Victor de Hillerin (Responsabil cu sistemele de inginerie sunet și imagine), Dr. Hetea D. (Popescu) Nicolae Alin (coordonator oficial al activităților medicale) și Victor Olteanu (logistică).
Lectorii și instructorii Academiei Atlantykron 2026 sunt: Eugen Demetercă și Alexandru-Ionuț Chiuță, instructori ai atelierelor de Comunicare, Artă și Inteligență Artificială; Viorel Spînu, lector al atelierului de Inteligență Artificială și sisteme inteligente; scriitorul și profesorul Aurel Cărășel, coordonatorul programului de activități literare și culturale; Petrică Stolnicu (YO9RIJ), instructor și lector al atelierului de radiocomunicații terestre, maritime și spațiale; Daniela Mironov Bănuță, lector în comunicare, branding personal și dezvoltare profesională; Heather Anderson, președinte al World Genesis Foundation și lector invitat în domeniul dezvoltării personale și educației; Col (R) Ștefan Marian, atelierul „Vectorul dincolo de Orizont”, Emanuel Ștefan Baltag, biolog și lector al atelierelor dedicate biodiversității și naturii; Alina Maria Stolnicu, entomolog și instructor al cursului „Aripi dincolo de orizonturi”; Antonio Doncea, biolog și lector în cadrul atelierelor de explorare a biodiversității; Relu Nica, instructor și lector al atelierului de supraviețuire; Constantin D. Pavel – scriitorul, directorul editurii Pavcon, Adrian Dedu, inginer în cybersecurity și fotograf de wildlife, instructor al atelierului de fotografie și fotograful oficial al Academiei Atlantykron; Gabriel Grosu, instructor al atelierului de pictură; Eugen Danciu, Director Tehnic Centrul pentru Studii Complexe, unul dintre coordonatorii Laboratorului de Cercetare Exploratorie; Anca Berlo, Instructor, Cafeneaua Filosofică, Comunicare Strategică – Centrul pentru Studii Complexe; Emil Canciu, Director al Echipei Executive al Centrului pentru Studii Complexe
unul dintre coordonatorii Laboratorului de Cercetare Exploratorie; Sorana Scorțea, instructor în cadrul atelierului de pictură; Cristina Dinu, artist sculptor și instructor al atelierului de sculptură; Dr. Bogdan Mihăilescu, lector al cursului „De la textul literar la scenariul cinematografic”; Dorlin Alessandra Vasile, instructor al atelierului de dezvoltare personală pentru adolescenți; Vladimir Bănuță și Alexandru Lis, lectori în cadrul atelierelor de creație digitală, jocuri și lumi interactive; Matei Ferseta, instructor junior pentru programele de știință și tehnologie; Tiberiu Ionescu, instructor junior pentru programele și activitățile sportive; Alexandru Dumitra, coordonator și instructor al programului de activități sportive și al cursului „Cum îmblânzim vântul: de la adiere la megawați”.
Alături de aceștia, la Atlantykron 2026 vor susține conferințe și prezentări speciale numeroși invitați din domeniile științei, tehnologiei, explorării spațiale, educației, culturii și dezvoltării personale, continuând tradiția interdisciplinară care definește Academia Atlantykron de peste trei decenii.