Update articol:

Auditorul independent Baker Tilly Kilou and Partners SRL a auditat cu rezerve situaţiile financiare ale Techventures Bank pe anul 2023

Auditorul independent Baker Tilly Kilou and Partners SRL a auditat cu rezerve situaţiile financiare ale Techventures Bank pe anul 2023, potrivit informaţiilor postate pe site-ul băncii.    

Referitor la Baza opiniei cu rezerve, auditorul spune: “În cursul anului 2020 Banca a demarat implementarea la nivel central a unui nou sistem informatic, în acest sens efectuând achiziții de elemente hardware și software, inclusiv licențe ale unor aplicații. În cursul anului 2022, Banca a decis să recepționeze și să pună în funcțiune următoarele active fixe necorporale: la data de 31 ianuarie 2022 – Licența platforma On-Boarding THRUSTME, cu valoare de intrare de 1.589 mii lei, și la data de 30 aprilie 2022 – Licență WINGMAN EE Digital Banking, cu valoare de intrare de 5.953 mii lei. Deși aplicațiile nu sunt operaționale nici la această dată, acestea au fost amortizate începând cu dată recepției, rezultând astfel o creștere a cheltuielilor cu amortizarea în suma cumulat de 1.677 mii lei. Cele două aplicații nu sunt încă funcționale și nici nu au produs beneficii economice pe perioada scursă de la recepție până la dată întocmirii situațiilor financiare, iar Banca nu a efectuat o analiză pentru a determina o posibilă depreciere a acestora, respectiv dacă valoarea netă contabila este mai mare decât valoarea recuperabilă. În mod similar, elemente hardware achiziționate în cursul anului 2021 sunt reflectate ca și imobilizari corporale în curs, cu o valoare totală de 4.229 mii lei. Banca nu a efectuat o analiză pentru a determina o posibilă depreciere a acestora, respectiv dacă valoarea lor contabila este mai mare decât valoarea recuperabilă”.

În opinia transmisă, Auditorul mai vorbeşte de “incertitudine semnificativă cu privire la continuitatea activității”:  Atragem atenția asupra notelor 2b. Continuitatea activității și 29 Evenimente ulterioare din situaţiile financiare, care indică faptul că Banca a suferit o pierdere netă de 8.928.510 lei în cursul anului încheiat la 31 decembrie 2023 și, la această dată, Banca înregistrează o pierdere cumulată de 41.533.671 lei. Datorită majorărilor de capital din cursul anului 2023, în valoare de 14.800.000 lei, Banca înregistrează un activ net de 47.213.524 lei, ce excede plafonului minim prevăzut de Legea societăților comerciale nr.31/1990, respectiv jumătate din valoarea capitalului social subscris.

Banca a întocmit și aprobat un buget aferent anului 2024 care include pe lângă elementele situației poziției financiare și situației rezultatului global, un plan de acțiune pentru consolidarea fondurilor proprii care să susțînă activitatea băncii în viitor. Acest buget este încorporat în Planul de Conservare a Capitalului ce a fost aprobat de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din dată de 17 aprilie 2024. Implementarea efectivă a acestui plan este condiționată de capacitatea acționarilor de realiza aportul conform calendarului și de aprobarea autorității de supraveghere pentru aceste majorări.

Proiectele strategice de transformare IT aflate în curs de implementare, deși au înregistrat întârzieri, este necesar să fie prioritizate și finalizate conform calendarului de implementare.

În perioada următoare, Banca va trebui să acționeze în continuare pentru a implementa măsurile impuse de Banca Națională a României, să continue consolidarea capitalurilor, îmbunătățirea calității activelor și indicatorilor prudentiali împreună cu finalizarea proiectelor de restructurare IT. După cum este menționat în Notă 2b, împreună cu cele prezentate în Notă 29, aceste evenimente sau condiții indică faptul că există o incertitudine materială care poate pune la îndoială semnificativă capacitatea Băncii de a continuă activitatea. Opinia noastră nu este modificată cu privire la acest aspect”.

Baker Tilly Kilou and Partners SRL a auditat situațiile financiare individuale ale TECHVENTURES BANK SA care cuprind situația poziției financiare la data de 31 decembrie 2023, precum și situația rezultatului global, situația modificărilor în capitalurile proprii și situația fluxurilor de numerar pentru exercițiul financiar încheiat la această dată, precum și o sinteză a politicilor contabile semnificative și late note explicative.

În opinia auditorului, cu excepția posibilelor efecte ale aspectelor descrise în capitolul Baza opiniei cu rezerve, situatile financiare alăturate oferă o imagine fidelă și justă asupra poziției financiare a TECHVENTURES BANK S.A. la 31 decembrie 2023 și asupra performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul încheiat la această dată, în conformitate Ordinul BNR nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile instituțiilor de credit cu modificările și completările ulterioare.

BVB | Știri BVB

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (07/02/2025)

Notificare initiere Acord de Facilitate

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/02/2025)

Finalizarea achizitiei companiei Crucea Power Park SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (07/02/2025)

Semnarea unui contract semnificativ de catre Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/02/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)