Update articol:

Australia înăspreşte politica privind imigraţia, cu restricţii mai ales pentru studenţii străini

Australia înăspreşte politica privind imigraţia, cu restricţii mai ales pentru studenţii străini
 - poza 1 Sursa foto: pmc.gov.au

Guvernul australian a anunţat joi o înăsprire a politicii privind imigraţia, prin măsuri care vizează în special studenţii străini, pentru a reduce imigraţia anuală netă la 225.000 de persoane până în 2028, faţă de aproximativ 300.000 în prezent, astfel încât să fie relaxată presiunea asupra pieţei imobiliare, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

În prezentarea pachetului de măsuri, ministrul de interne australian Tony Burke a amintit rolul benefic al imigraţiei în istoria Australiei, dar a subliniat necesitatea unei abordări mai selective.

Conform ultimelor date oficiale, imigraţia netă (diferenţa dintre numărul persoanelor care sosesc în ţară şi cele care părăsesc ţara) a fost pe parcursul celor 12 luni încheiate în luna martie de 292.100 de persoane, departe de maximele înregistrate după pandemie, când s-a ajuns la circa 518.000 de persoane între 2022 şi 2023.

Prin noile reglementări, guvernul laburist australian doreşte să reducă imigraţia netă la 245.000 de persoane anului acesta şi apoi la 225.000 în 2027 şi 2028.

Printre principalele măsuri se numără limitarea posibilităţii ca studenţii străini să-şi aducă membri ai familiei în Australia şi impunerea unui plafon pentru prelungirea vizelor aşa-numite de vacanţă-muncă, prin care tineri veniţi în Australia pot să lucreze în timpul şederii lor în această ţară. De asemenea, vor fi înăsprite controalele asupra titularilor de vize temporare care rămân în ţară după expirarea acestora şi va fi restricţionată reînnoirea vizelor.

Persoanele care au competenţe în sectorul construcţiilor şi lucrărilor publice vor avea prioritate în acordarea vizelor, dată fiind nevoia Australiei de a construi locuinţe.

Australia are o politică foarte strictă faţă de imigraţia ilegală.

În cadrul politicii sale privind imigraţia legală, până în prezent a acordat un număr mare de vize pentru studenţi sau vize care le permit tinerilor străini să lucreze cu jumătate de normă în timpul şederii lor. În prezent, în Australia sunt circa 753.000 de studenţi străini, majoritatea din China şi India.

Cei care obţin aceste vize aşa-numite de vacanţă-muncă vor fi de acum înainte supuşi unei loterii pentru a putea rămâne în Australia al doilea sau al treilea an, pentru ultima opţiune fiind disponibile numai 5.000 de vize.

“Trebuie să încetinim imigraţia suficient de mult astfel încât piaţa imobiliară să-şi poată reveni”, a motivat măsurile ministrul citat, el susţinând că înăsprirea legislaţiei privind imigraţia nu este un răspuns în faţa ascensiunii partidului naţionalist One Nation, cotat cu circa 25% din intenţiile de vot în sondaje. Imigraţia rămâne “în mod fundamental o forţă pentru Australia”, dar australienii doresc să ştie că guvernul lor o “are sub control”, a argumentat el.