Evoluția Pieței de Capital din România în 2023 a fost una “stelară”, consideră Dan Dascăl, Director General – […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
După un 2023 excelent, nu va fi ușor ca, în 2024, Bursa de Valori București să repete performanța, […]
Dan Paul, vicepreședintele Bursei de Valori București, a cumpărat acțiuni BVB de 22.000 de euro, la final de […]
2023 fost un an foarte bun pentru piața de capital, cu o creștere de peste 40% a principalului […]
Anul 2023 a fost unul favorabil pentru piața fondurilor de investiții, apreciază Mihai Purcărea, director general BRD Asset […]
Uniunea Europeană (UE) a anunţat miercuri că a adoptat sancţiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante, […]
Anul 2023 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru piața de capital românească, consideră Dan Popovici, […]
Pompierii din New York investighează sursa unor mici explozii care au dus la întreruperi de energie electrică în […]
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 4,64% din PIB după primele 11 luni ale anului în curs, […]
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a reiterat angajamentul ţării sale de a continua să sprijine Ucraina şi a […]
Comisia de Concurenţă din Grecia a amendat cu 41,7 milioane de euro cinci bănci elene, inclusiv patru de […]
Ana Bobircă a fost numită membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, potrivit unui raport al companiei, […]
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna noiembrie cu 5,4 puncte, ajungând la […]
Unsprezece persoane, inclusiv atacatorul, au murit joi în gravul incident armat de la Universitatea Carolină din Praga, au […]
Ministerul Finanțelor va realiza, în 2024, prima emisiune de obligațiuni verzi, după ce ieri s-a publicat legislația aferentă, […]
Din creditul convenit de 50 de milioane de euro, o sumă de 10 milioane de euro este destinată […]
Consiliul Județean Cluj anunță încheierea cu succes a subscrierii obligațiunilor în valoare de 75.680.000 euro, emise de județul […]
Transport Trade Services – Peste 80 milioane de euro, investiții estimate per total grup, în 2023 – VIDEO
Investițiile grupului Transport Trade Services din 2023 sunt estimate la peste 80 milioane de euro, potrivit lui Gabriel […]
O nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 1 miliard de lei, emisă de Banca Comercială Română (BCR), […]
Negociatorii de la Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns luni la un acord privind noile limite […]
Suma totală investită în ediția a patra a Programului FIDELIS a fost peste 2,48 miliarde de lei, potrivit […]
Începând de astăzi, 18 decembrie 2023, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu scadențã de 1 […]
Programul german de subvenţii pentru vehicule electrice se va încheia prematur luni, după ce a plătit aproximativ 10 […]
Alin Chitu, fost secretar de stat la Ministerul Finanțelor, și-a înscris candidatura pentru Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, […]
Ce sunt standardele ESRS
În contextul creșterii interesului companiilor pentru sustenabilitate și proliferării cadrului normativ național și european care abordează această temă […]
Bugetul de stat pentru anul 2024, dar şi bugetul asigurărilor sociale, aprobate de Guvern – DOCUMENT
Guvernul a aprobat, joi seară târziu, Legea bugetului de stat, dar şi bugetul asigurărilor sociale. Actele normative ar […]
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de politică monetară la cel mai ridicat nivel din ultimii […]
Congresul american a aprobat miercuri formalizarea procedurii de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva actualului preşedinte democrat […]
Ministerul Finanţelor vrea să majoreze capitalul social al CEC Bank cu 1 miliard de lei prin emiterea de […]
Franklin Templeton International Services S.À R.L. (“FTIS”), în calitatea sa de administrator al fondului de investiții alternative și […]
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, întrebat de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dacă înfiinţarea coaliţiei acum doi ani de zile […]
Parlamentul Ungariei a interzis toate formele de finanţare din străinătate pentru campanii electorale prin adoptarea, marţi, a aşa-numitei […]
Adunarea Generală a ONU a cerut marţi “o încetare a focului umanitară imediată” în Gaza, un text neobligatoriu […]
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, Senatului o cerere de reexaminare a legii care modifică regimul juridic aplicabil […]
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, marţi, că nu vede nicio problemă ca Mircea Geoană să candideze la […]
Turism Felix SA va începe anul 2024 cu o nouă echipă managerială: Răzvan Pîrjol și Alina Chefneux vor […]
Guvernul Ciolacu vrea să distrugă microîntreprinderile și nu se lasă, a scris, recent, deputatul USR Claudiu Nasui, pe […]
China şi-a manifestat sâmbătă “decepţia profundă” faţă de vetoul exprimat de SUA cu privire la o rezoluţie a […]
Bursa de Valori București a înregistrat noi maxime istorice, după o ședință puternică de creștere, cu un avans […]
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) și Patria Credit IFN SA au semnat un acord de împrumut […]
