Statul american Maryland a renunţat marţi la controversatul său imn oficial, ale cărui versuri au fost criticate pentru […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi software-ul său de recunoaştere facială Rekognition, o tehnologie controversată din […]
Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu, a declarat marți, 18 mai, în […]
Companiile care nu au un brand puternic plătesc salarii cu 10% mai mari, în vreme ce jumătate din […]
Ursus Breweries a dat startul programului internațional de Graduate Trainee „Brew Your Future”, ajuns la cea de-a patra […]
Criptomoneda bitcoin a coborât miercuri sub pragul simbolic de 40.000 de dolari, o premieră în ultimele trei luni, […]
Autori: Andreea Mitiriță, Partener PwC România și Ana Nechifor, Consultant PwC România Atât contribuabilii persoane juridice, cât și persoane […]
În cadrul ședinței sale de marți, 18 mai, Consiliul de Supraveghere al E.ON SE l-a numit pe Patrick […]
Rusia a avansat pretenţii maritime ilegitime în regiunea Arcticii, a declarat marţi secretarul de stat american Antony Blinken, […]
Gigantul american Amazon.com Inc este în negocieri pentru a achiziţiona celebrul studio de cinema Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), a anunţat […]
Enel Green Power și ENEA au semnat un acord pentru testarea unei tehnologii inovatoare, care combină producția de […]
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că cele peste 11 milioane de măşti achiziţionate în perioada […]
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, marţi, necesitatea accelerării campaniei de vaccinare anti-COVID-19, punctând că primarii şi alte autorităţi […]
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la şcoală, în condiţii […]
Decada care urmează va aparţine consumatorului, iar o descentralizare a sectorului energetic nu se poate face fără o […]
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că este convins că va câştiga un nou mandat în fruntea […]
Funcţionarii de rang înalt din Comisia Europeană care îşi schimbă locul de muncă cu unul în sectorul privat […]
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat marţi că nu comentează decizia Băncii Naţionale de a o angaja […]
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că se […]
Negocierile asupra certificatului sanitar european pentru COVID-19 se reiau marţi între eurodeputaţi şi statele UE, discuţii care au […]
Municipiul Bucureşti rămâne pe primul loc la rata de acoperire vaccinală – 35,7% din populaţia rezidentă şi 42,43% […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 681 cazuri noi de […]
Banca Transilvania, principala instituţie bancară în IMM INVEST, a început aprobarea creditelor în cadrul programului. Peste 5.000 de […]
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FIO) transmite Guvernului României că măsurile de relaxare, așa cum au fost prezentate […]
Piața imobiliară globală se află într-un permanent proces de adaptare la evoluțiile din economie, la cadrul de reglementare […]
TradeVille a încheiat pe 17 mai 2021, cu succes și în mod anticipat, o ofertă primară de vânzare […]
Primul trimestru din 2021 s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 85 milioane de euro în […]
Misavan, producător și distribuitor românesc de produse de curățenie și dezinfecție, a înregistrat pentru al cincilea an consecutiv […]
Preşedintele american, Joe Biden, şi-a exprimat luni într-o discuţie cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, “sprijinul” pentru încetarea focului […]
Reglementările Uniunii Europene de clasificare a investiţiilor verzi ar trebui să integreze gazele naturale, a anunţat luni Comisia […]
Deputatul PSD Sorin Grindeanu a declarat luni că deplasarea sa în Statele Unite, efectuată în perioada în care […]
Un grup de 9 antreprenori români a dezvoltat un produs inovator pe piața din România odată cu lansarea […]
Ungaria a decis să folosească numai granturile ce-i revin din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (RRF) cuprins în […]
Anul trecut, în urma introducerii măsurilor de distanţare socială ca răspuns la pandemia de COVID-19, 12,3% dintre persoanele […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 392 cazuri noi de […]
ENGIE Romania a încheiat un parteneriat, la nivel național, cu Mazda România pentru promovarea mobilității electrice. Prin intermediul […]
Compania aeriană low-cost Ryanair a raportat luni pierderi anuale record de 815 milioane de euro, după ce restricţiile […]
Guvernul grec va ajuta industria vitală a turismului cu un pachet suplimentar de sprijin financiar în valoare de […]
Grup Feroviar Român (GFR) a dezvoltat și implementat în premieră pentru industria feroviară din România și sud-estul Europei […]
Nouă din zece angajați își doresc flexibilitate în alegerea locului de unde muncesc și a programului de muncă. […]
