Update articol:

Grecia: Afganii, pakistanezii, sirienii şi alţii care vin via Turcia nu mai pot cere azil

grecia

Persoanele care provin din Afganistan, Bangladesh, Pakistan, Somalia şi Siria nu mai pot cere azil în Grecia dacă ajung acolo via Turcia, a anunţat luni ministrul grec pentru migraţie şi azil Notis Mitarakis, citat de DPA şi Greekcitytimes.com, care notează că, pentru Atena, noile măsuri reprezintă schimbări radicale în gestionarea fluxurilor migratorii, potrivit Agerpres.

“Acesta este un pas important în lupta împotriva imigraţiei ilegale şi a activităţii infracţionale a celor implicaţi în trafic de persoane”, a spus ministrul, susţinând că Turcia este o ţară sigură unde oamenii pot depune cereri de azil.

Luând în considerare raportul recent al Serviciului de Azil grec, autorităţile elene au decis că Turcia îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi considerată o ţară sigură.

Aceasta este probabil cea mai importantă modificare legală a legilor privind migraţia după mai mulţi ani în Grecia, însemnând practic că Turcia ar trebui să preia procesarea cererilor de azil ale solicitanţilor originari din Siria, Afganistan, Pakistan, Bangladesh şi Somalia.

Grecia consideră că aceste persoane nu sunt puse în pericol în Turcia din cauza rasei, religiei, cetăţeniei sau convingerilor lor politice, notează website-ul de ştiri grec.

Astfel, aceşti solicitanţi de azil îşi vor vedea cererile respinse într-un timp scurt, chiar şi în două zile, pentru că ţara unde ar fi trebuit să ceară azil este Turcia.

Potrivit datelor guvernului elen, 90% din cererile de azil recente sunt făcute de imigranţii din aceste cinci ţări.

În 2016, Turcia şi Uniunea Europeană au încheiat un acord în virtutea căruia Ankara încearcă să lupte cu migraţia ilegală către UE şi Grecia are voie să trimită migranţii care ajung pe insulele sale din Marea Egee fără permisiune spre Turcia.

În schimb, pentru fiecare sirian întors în Turcia în acest mod, UE ar permite unui migrant sirian dintr-o tabără din Turcia să fie adus în interiorul EU. UE s-a angajat de asemenea să ofere ajutor financiar Turciei, urmând să fie folosit în sprijinul migranţilor care trăiesc acolo.

Surse din gărzile de coastă greceşti au declarat că anunţul făcut luni este destinat să clarifice că persoanele din aceste ţări nu au şansa de a intra în Uniunea Europeană fără permisiune prealabilă.

Numărul migranţilor care trăiesc în taberele de refugiaţi din insulele greceşti a scăzut recent. Ultimele cifre guvernamentale arată că sunt mai puţin de 9.000 de persoane în insulele Lesbos, Chios, Kos, Leros şi Samos. Anul trecut, numărul lor s-a ridicat la peste 40.000.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie