Update articol:

Avioane luate cu asalt de afgani disperați (video); Toate zborurile comerciale din aeroportul principal din Kabul au fost anulate

Avioane luate cu asalt de afgani disperați (video); Toate zborurile comerciale din aeroportul principal din Kabul au fost anulate
 - poza 1

Zborurile comerciale din Aeroportul Internațional Hamid Karzai au fost anulate, potrivit Autorității de Aviație Civilă din Afganistan. Partea civilă a aeroportului este închisă, conform unei notificări adresate aviatorilor.

BBC a publicat un video de aproape jumătate de minut în care se văd sute de afgani care încearcă cu disperare să se urce într-un avion. Câteva zeci sunt efectiv agățați unii de alții pe scara avionului, în timp ce mulți alții privesc neputincioși de pe pistă.

Trupele americane au fost forțate să tragă focuri de avertisment în aer la aeroport, pentru a împiedica civilii afgani să meargă spre avioane, a declarat un oficial citat de Reuters. “Mulțimea scăpase de sub control. Focurile au fost doar pentru a împiedica haosul”, a spus oficialul.

După scenele șocante de la aeroport, autoritatea aeroportuară a anunțat suspendarea tuturor zborurilor comerciale, “pentru a împiedica furturile și jafurile. Vă rugăm nu mai veniți la aeroport”, scrie Al Jazeera, citând un mesaj transmis de autorități.

 

 

 

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/05/2026)

Hotararea AGOA CNAB privind repartizarea profitului aferent anului 2025

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (12/05/2026)

Detalii teleconferinta rezultate financiare T1 2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026 si detalii teleconferinta

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (12/05/2026)

Disponibilitate Raport Financiar Trimestrul 1 2026 si Detalii Videoconferinta

ARMATURA S.A. (ARM) (12/05/2026)

Disponibilitate raport T1 2026