Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației și Cercetării să clarifice mai
multe aspecte privind interpretarea și aplicarea Ordinului nr. 4135/2020, care vizează predarea online.
În ultimele zile, Avocatul Poporului a primit mai multe petiții în care au fost exprimate temeri referitoare la desfășurarea actului de predare-învățare-evaluare în mediul online, astfel cum este acesta reglementat prin Ordinul MEC nr. 4135/2020, dar și aspecte care vizează lipsa infrastructurii necesare desfășurării cursurilor, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.
Avocatul Poporului precizează: “Printre sesizările primite de Avocatul Poporului se numără și cea formulată de Consiliul Național al Elevilor, organizație împreună cu care instituția noastră desfășoară un proiect referitor la accesul efectiv la educație al tuturor copiilor.
Având în vedere rolul Avocatului Poporului de garant constituțional al drepturilor și libertăților, acesta solicită ministrului educației și cercetării lămurirea următoarelor aspecte:
Ministerul Educaţiei a emis, miercuri, ordinul de ministru care conţine instrucţiunile pentru învăţământul la distanţă, acesta conţinând o serie de măsuri obligatorii pentru desfăşurarea procesului de învăţare online. Documentul precizează mai multe măsuri pentru desfăşurarea procesului de învăţare din învăţământul preuniversitar.
Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line.
Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line. Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților.
Inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ. Toate datele privind desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educației și Cercetării.
În cadrul instrucțiunii elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, unitățile de învățământ vor verifica și monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activitățile suport pentru învățarea on-line. Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare on-line pentru fiecare disciplină de studiu.
Documentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării prevede și o serie de activități pe care cadrele didactice trebuie să le desfășoare în cazul suspendării cursurilor în unitățile de învățământ.
Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line mai prevede și faptul că la reluarea activității de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ, activitatea suport pentru învățarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal.
Unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.
Până acum, cursurile online pentru elevi s-au desfășurat în baza unei recomandări în acest sens de la Ministerul Educației. „Recomandarea a fost să se încerce să se găsească soluții, inițial, să colecteze informațiile necesare accesului și participării elevilor la activitatea de predare, învățare, evaluare și a fost o recomandare. Acum am pus în practică sub formă de obligativitate, pentru că s-a simțit nevoia ca această reglementare să fie realizată prin ordin de ministru”, a explicat miercuri seara, la Digi24, ministrul Monica Anisie.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…
Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…
Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…
Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…
ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…
This website uses cookies.
Read More