Update articol:

Banca Naţională a României a sancţionat cu avertisment scris BCR Banca pentru Locuințe, la începutul lunii iunie 

Banca Naţională a României a sancţionat cu avertisment scris, la începutul lunii iunie, BCR Banca pentru Locuințe. Tot în luna iunie,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că BCR Banca pentru Locuinţe nu a respectat prevederile legale referitoare la plata unor prime de la stat pentru clienţii sistemul de economisire-creditare (bauspar).

Astfel, prin Ordinul Prim – viceguvernatorului BNR  din 3 iunie, BCR Banca pentru Locuinţe a fost sancţionată pentru nerespectarea prevederilor art.4 din Norma Băncii Naționale a României nr.5/2003 privind condițiile specifice de funcționare a caselor de economii pentru domeniul locativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv depășirea limitei de 70% din valoarea aferentă finanţărilor în baza contractelor de economisire-creditare şi a finanţărilor anticipate şi intermediare, prevăzută pentru creditele, altele decât cele acordate în baza contractelor de economisire-creditare.

Recent, Grupul bancar austriac Erste a anunţat că va pune deoparte până la 230 de milioane de euro ca rezultat al deciziei instanţei supreme din România legată de activităţile de afaceri ale subsidiarei sale locale BCR Banca pentru Locuinţe. 

În urma deciziei Curţii Supreme,  BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) a anunţat că are în vedere atât acţiuni legale în România cât şi la curţile internaţionale.
BCR BpL a menţionat că a respectat prevederile legale atât înainte, cât şi după revizuirea legii care reglementează activitatea de economisire-creditare, lege care are la bază cele mai bune practici din Uniunea Europeană, şi va continua să reprezinte drepturile clienţilor cât şi propriile drepturi, după publicarea motivaţiei deciziei luate de Înalta Curte.

“Situaţia disputată este legată de un control al Curţii de Conturi din anul 2015, care a vizat modul în care clienţii sistemului de econimisire-creditare (bauspar) au beneficiat de prima de stat. Problemele ridicate se referă la justificarea primei de stat încasată de clienţi (aspect clar reglementat de lege şi în concordanţă cu legislaţia europeană în ceea ce priveşte sistemul de economisire-creditare) şi la faptul că minorii şi persoanele în vârstă nu erau eligibile pentru prima de la stat (lucru clar permis de lege, în linie cu legislaţia europeană în vigoare). Prin urmare, BCR Banca pentru Locuinţe a contestat raportul Curţii de Conturi, iar Curtea de Apel s-a pronunţat covârşitor în favoarea băncii în prima instanţă”, potrivit băncii.

BCR Banca pentru Locuinţe consideră situaţia actuală problematică din punct de vedere al predictibilităţii deciziei juridice, considerând faptul că BCR BpL a acţionat întotdeauna în concordanţă cu legislaţia pentru sistemul de economisire-creditare şi a preluat cele mai bune practici de la principalele modele din Uniunea Europeană: Germania şi Austria, care au folosit sistemul de economisire-creditare cu mare succes în ultimii 70 de ani pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire.

BCR Banca pentru Locuinţe precizează că a respectat legea în totalitate şi subliniază faptul că rapoartele de constatări nejustificate ale Curţii de Conturi afectează în mod nedrept clienţii: “Decizia actuală va submina funcţionarea pieţei de economisire-creditare şi potenţial viabilitatea întregului sistem bauspar din România”.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020