Update articol:

Bancherii din UE ar putea să nu primească bonusuri timp de un an

pixabay.com pixabay.com

Bancherii din Uniunea Europeană ar putea să se confrunte cu interdicţia de a primi bonusuri timp de un an, pentru a ajuta la impunerea unui pachet de măsuri de sprijin pentru creditorii afectaţi de pandemia de coronavirus (COVID-19), arată un document al blocului comunitar consultat de Reuters şi citat de Agerpres.

Printre măsurile incluse în pachet se află relaxarea unor cerinţe privind capitalul, pentru a ajuta băncile să continue creditarea afacerilor, în condiţiile în care economia este în recesiune. Pachetul are nevoie de aprobarea guvernelor tuturor celor 27 de state membre şi a Parlamentului European pentru a intra în vigoare.

Deja autorităţile de reglementare ale UE au cerut băncilor să amâne acordarea bonusurilor şi dividendelor până se va cunoaşte mai bine amploarea pagubelor provocate de criză, dar membrii Parlamentului European vor condiţii mai dure în stabilirea reglementărilor privind capitalul.

Unii parlamentari au propus ca autorităţile de reglementare să poată suspenda temporar bonusurile, răscumpărările de acţiuni, beneficiile de pensii discreţionare şi dividendele.

Conform documentelor consultate de Reuters, statelor UE li s-a cerut opinia privind posibila interzicere a dividendelor timp de un an.

De asemenea, se propune ca instituţiile financiare să poată exclude din iunie 2021 rezervele de la băncile centrale în calculul ratei lor de îndatorare, pentru a elibera sumele necesare pentru creditare.

Oficialii Autorităţii Bancare Europene (EBA) susţin că băncile europene şi-au construit rezerve de capital de peste 430 de miliarde de euro, care ar trebui să fie mai mult decât suficiente pentru a acoperi pierderile provocate de sporirea creditelor neperformante, în contextul epidemiei.

Totuşi, unii creditori – în special în economiile puternic afectate de pandemie – cum ar fi Italia şi Spania, sunt mai vulnerabili ca alţii.

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (26/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE12-13.11.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020