Update articol:

Băncile din zona euro rezistă actualelor turbulenţe de pe pieţe (BCE)

bce

Băncile din zona euro rezistă actualelor turbulenţe de pe pieţe şi au un nivel robust al capitalului şi al lichidităţilor, a afirmat marţi Pablo Hernandez de Cos, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, încercând să menţină încrederea în sectorul financiar, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

De Cos, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Spaniei, a declarat că este puţin probabil ca creditorii spanioli sau europeni să se confrunte cu pierderi din cauza portofoliilor lor de obligaţiuni guvernamentale, aşa cum s-a întâmplat la Silicon Valley Bank, ţinând cont de ratele lor ridicate de lichiditate.

“Sistemul bancar din zona euro, inclusiv, desigur, cel spaniol, se confruntă cu aceste tensiuni de pe pieţe într-un moment în care are o rezistenţă ridicată şi un nivel robust al capitalului şi al lichidităţilor”, susţine De Cos, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole Expansion.

Marţi, acţiunile băncilor spaniole Sabadell, Santander şi Caixabank înregistrau creşteri la Bursa de la Madrid, recuperând pierderile de săptămâna trecută.

Repetând declaraţiile preşedintelui BCE, Christine Lagarde, De Cos a dat asigurări că sistemul bancar din zona euro este rezistent.

“Acesta este rezultatul reformei de reglementare convenite în ultimul deceniu la nivel internaţional, iar în cazul Europei reforma a fost aplicată tuturor băncilor, indiferent de mărimea lor”, a apreciat oficialul BCE.

Conform unui studiu al companiei de consultanţă PwC, băncile spaniole deţineau la 30 iunie 2022 obligaţiuni suverane de 500 miliarde de euro, cu 8% mai mult decât la finalul lui 2021.

BVB | Știri BVB

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (28/05/2024)

Acord cu BT vanzare pachete actiuni detinute la BRD Pensii

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/05/2024)

Hotarari AGOA & AGEA 28.05.2024

CONDMAG S.A. (COMI) (28/05/2024)

Completare Raport anual 2023 - Raport audit, Raport in format ESEF

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (28/05/2024)

Grupul BT acord pentru achizitia BRD Pensii