Update articol:

Barna, despre ”Gâlceava ochelarului cu lumea”: Nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău

barna ochelari

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a explicat, marţi, într-o postare pe Facebook, episodul din şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, la dezbaterea “Ora prim-ministrului”, în care i-au căzut ochelarii de pe pupitru, iar un angajat al Camerei i-a ridicat, intitulând întâmplarea “Gâlceava ochelarului cu lumea”.

“Ştirea cu cea mai mare tracţiune despre ziua de ieri de la prezenţa premierului în Parlament pe tema bugetului pare să fie că mi-au căzut ochelarii de pe pupitru. Şi întrucât sunt întrebat ce s-a petrecut acolo, relatez toată tărăşenia. Subsemnatul, acuzat public de delict de caracter, declar următoarele: Ieri, în jurul orelor 17,20, mă aflam, neînsoţit, în banca alocată membrilor Guvernului din plenul Camerei Deputaţilor. În dreapta mea se afla premierul Florin Cîţu, iar în stânga o colegă, să-i spunem M. Prezenţa noastră era legată de o solicitare a PSD de a prezenta noua colecţie de cartoane şi butaforii colorate sub pretextul unei discuţii, pretins serioase, despre buget. La momentul în care urmau să se petreacă faptele prezentei mărturisiri, la microfon se afla Marcel Ciolacu. Discurs plictisitor, conţinut puţin. Neglijent, stângaci şi neatent, mi-am aşezat ochelarii aiurea pe aparatul de vot, iar ei au decis să facă o tumbă până jos. ‘Ok’, mi-am zis. ‘Acolo să staţi, dar să nu uit totuşi să vă iau când se vor termina discursurile'”, a scris Barna pe Facebook.

Barna a menţionat că nu el l-a chemat pe angajatul Camerei să-i ridice ochelarii.

“Colega M. însă, om simţitor şi atent, observase şi ea tumba ochelarilor şi fără să i-o fi cerut, cu gândul amabil să mă ajute, l-a chemat pe colegul nostru Valentin, aflat în zonă, să-i recupereze. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt şi aici am săvârşit delictul moral pentru care fac prezentul autodenunţ: i-am arătat cu mâna pe unde căzuseră ochelarii. I-a ridicat, mi i-a dat, i-am mulţumit, ne-am zâmbit şi a plecat. Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu. Le mulţumesc însă lui Valentin şi M pentru că au dovedit că sunt oameni”, a mai precizat Dan Barna.

BVBStiri BVB

ARTEGO SA (ARTE) (24/02/2021)

Convocare AGA O & E 29/30.03.2021

RETRASIB SA (RTRA) (24/02/2021)

Reluare tranzactionare in 25.02.2021 - ora 09:45 - conform Codului BVB - operator de piata reglementata (Titlu II - art. 115 si Titlu III - art. 6) - Decizia ASF nr. 263/24.02.2021 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni RTRA

VRANCART SA (VNC) (24/02/2021)

Disponibilitate rezultate financiare preliminare 2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/02/2021)

Hotarari AGOA din data de 24.02.2021