Update articol:

Băsescu, referitor la acţiunea CNSAS: O să văd dosarul la instanţă şi după aceea voi avea o poziţie publică

Preşedintele de onoare al PMP, senatorul Traian Băsescu, a afirmat vineri, la Iaşi, fiind întrebat de jurnalişti cu privire la informaţia conform căreia a fost trimis în judecată de CNSAS pentru că ar fi colaborat cu securitatea din perioada comunistă, că va avea o poziţie publică după ce va vedea dosarul din instanţă.

“Sunt la a cincea adeverinţă. Înţeleg că colaborare, colaborare, dar nu există un angajament. O să mă duc la instanţă să văd dosarul şi după aceea voi avea o poziţie publică”, a răspuns jurnaliştilor Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi.

Potrivit unor informaţii publicate joi de presa centrală, citând surse neidentificate, dosarul de la CNSAS identificat cu privire la Traian Băsescu ar conţine doar coperţile, însă două note informative ar fi fost descoperite în dosarele altor persoane care aveau dosare de urmărire informative.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat, joi, că a introdus o acţiune în instanţă pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul unui parlamentar.

“Note de Constatare – Colaboratori ai Securităţii: Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”, se arată într-un comunicat al CNSAS transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, decizia de sesizare a instanţei a fost luată în şedinţa CNSAS de joi.

De asemenea, CNSAS a precizat vineri că, potrivit legii, verifică din oficiu candidaţii la alegerile europarlamentare.

Fostul primar al capitalei şi preşedinte al României a primit până acum de la CNSAS, începând de la începutul anilor 2000, cinci adeverinţe de necolaborare cu securitatea. Traian Băsescu deschide lista PMP pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (22/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTS si EFSA

PRIMARIA ORASULUI NAVODARI (NAV27) (22/10/2020)

Plata cuponului 23 si rambursare rata principal 23 & calcul rata dobanda pentru cuponul 24

CEMACON SA (CEON) (22/10/2020)

Desfasurare AGEA 29/30.10.2020 in contextul COVID 19

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (22/10/2020)

Plata dividend conform Hotarare AGOA nr.8 din 05.10.2020