Update articol:

BCE avertizează asupra riscurilor la adresa stabilităţii financiare, pe fondul ”exuberanţei remarcabile” de pe pieţe

bce

Zona euro se confruntă cu riscuri ridicate la adresa stabilităţii financiare din cauza nivelului crescut al datoriei, în urma pandemiei, şi a “exuberanţei remarcabile” de pe pieţe, pe fondul majorării randamentelor obligaţiunilor, avertizează Banca Centrală Europeană, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Şi fostul preşedinte al Rezervei Federale a SUA, Alan Greenspan, descria în anii 1990 bula dot-com (listarea unor site-uri fără o acoperire reală a afacerii sau a încrederii) ca “exuberanţă iraţională”. Folosirea acestui limbaj de către BCE arată temerile instituţiei că măsurile masive de stimulare fiscală şi monetară adoptate pentru a contracara efectele crizei au dus la dezechilibre periculoase.

Dacă majorarea inflaţiei în SUA va determina investitorii să parieze pe înăsprirea mai devreme a politicii monetare, ceea ce duce la o creştere a randamentelor obligaţiunilor fără a fi însoţită de îmbunătăţirea evoluţiei economiei, “efectele negative ale reevaluării de pe piaţa americană de capital ar putea fi substanţiale”, se arată în raportul privind evaluarea stabilităţii financiare, publicat miercuri de BCE.

“O corecţie de 10% a pieţei americane de capital ar putea prin urmare să ducă la o înăsprire semnificativă a condiţiilor financiare din zona euro, similară cu aproximativ o treime din înăsprirea condiţiilor după şocul provocat de izbucnirea pandemiei, în martie 2020”, avertizează instituţia cu sediul la Frankfurt.

De asemenea, BCE atrage atenţia că impactul economic inegal al pandemiei face ca riscurile la adresa stabilităţii financiare să se materializeze probabil în sectoare şi în ţări unde existau vulnerabilităţi preexistente mai ridicate.

În raportul BCE se face referire şi la “exuberanţa” de pe piaţa criptoactivelor, şi se arată că: “aprecierea bitcoin a eclipsat precedentele bule financiare din anii ‘1600 şi ‘1700”. Totuşi, apreciază BCE, astfel de active nu sunt utilizate pe scară largă pentru plăţi iar băncile au o expunere limitată, astfel încât riscurile la adresa stabilităţii financiare “par limitate în acest moment”.

Alte riscuri cu care se confruntă zona euro, în opinia BCE, sunt problemele de pe piaţa forţei de muncă şi nivelul redus al investiţiilor, care ar putea afecta ritmul redresării.

BVBStiri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (30/07/2021)

Rezultate teste stress 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/07/2021)

Raport Auditor conform art. 92 ind. 3 Legea 24/2017- Sem. I 2021

VRANCART SA (VNC) (30/07/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 - Tranzactii raportate in S1 2021