Update articol:

BEC: USR nu poate face campanie electorală în favoarea lui Nicuşor Dan

Reprezentanţii USR nu pot face campanie în favoarea candidatului independent la prezidenţiale, Nicuşor Dan, a decis sâmbătă Biroul Electoral Central, în urma unei sesizări depusă de AUR, potrivit Agerpres.

“În şedinţa din data de 12.04.2025, ca urmare a plângerii formulate de partidul Alianţa pentru Unirea Românilor, Biroul Electoral Central a dispus înlăturarea unor materiale de publicitate politică postate de partidul Uniunea Salvaţi România pe o platformă foarte mare”, a anunţat site-ul instituţiei.

Potrivit BEC, atât timp cât partidul USR a propus un candidat cu respectarea prevederilor legale, în persoana Elenei Lasconi, iar în materialul publicitar politic care face obiectul analizei BEC, acelaşi partid, prin folosirea siglei partidului în cuprinsul materialului, face propagandă electorală, în sensul art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006, în favoarea unui alt candidat înscris în aceeaşi procedură electorală pentru alegerea Preşedintelui României, respectiv în favoarea lui Nicuşor Dan, “acest aspect se transpune într-o încălcare a dispoziţiilor legale”, întrucât, prin susţinerea acordată după expirarea datei de definitivare a candidaturilor unui alt candidat decât cel propus iniţial, în fapt, partidul USR, cu ignorarea aceloraşi dispoziţii legale, face o nouă propunere de candidatură după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, “ceea ce este inadmisibil”.

“Această constatare impune consecinţa că, atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiţia electorală, în primul tur de scrutin, această formaţiune politică nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în acelaşi proces electoral”, precizează BEC.

Într-un comunicat de presă, AUR anunţă că decizia BEC reprezintă o victorie a statului de drept.

“Biroul Electoral Central a admis astăzi, 12 aprilie, plângerea partidului Alianţa pentru Unirea Românilor referitoare la campania electorală nelegală desfăşurată de USR în favoarea candidatului independent Nicuşor Dan. BEC confirmă astfel ceea ce AUR a susţinut: un partid politic nu poate face campanie pentru alt candidat decât cel pe care l-a propus oficial, în cazul USR fiind vorba despre doamna Elena-Valerica Lasconi. AUR consideră că decizia BEC reprezintă o victorie a statului de drept şi a principiilor democratice care trebuie să guverneze orice proces electoral. După rămânerea definitivă a candidaturilor, aşa cum s-a întâmplat în cazul doamnei Lasconi, nu există niciun mecanism legal care să permită unui partid să îşi abandoneze candidatul şi să continue campania pentru altcineva”, transmite AUR.

Potrivit reprezentanţilor formaţiunii, “este evident că acţiunile USR de abandonare a propriului candidat şi redirecţionarea resurselor de campanie către Nicuşor Dan reprezintă o încălcare flagrantă a legislaţiei electorale”.

“Nu poate exista democraţie autentică fără respectarea regulilor jocului, iar aceste reguli sunt stabilite tocmai pentru a asigura transparenţa şi echitatea competiţiei politice, evitând situaţiile de campanie electorală mascată sau utilizarea resurselor în beneficiul altor candidaţi decât cei propuşi. Sesizarea Autorităţii Electorale Permanente, dispusă de BEC, pentru constatarea contravenţiilor săvârşite de USR şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, demonstrează gravitatea încălcărilor comise. Acest demers confirmă că nu a fost vorba despre o simplă chestiune de interpretare a legii, ci despre o încălcare deliberată şi sistematică a normelor care reglementează finanţarea şi organizarea campaniilor electorale”, concluzionează comunicatul AUR.