Update articol:

Bermas a încheiat primul semestru cu o pierdere netă de 460.160 de lei

Producătorul de bere Bermas Suceava a înregistrat în primele şase luni ale acestui an pierderi de 460.160 lei, în creştere faţă de pierderile de 174.717 lei din perioada similară a anului trecut, conform datelor transmise miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

Din activitatea desfăşurată în primul semestru, societatea a realizat venituri totale în sumă de 18,575 milioane lei, cu cheltuieli totale de 19,055 milioane lei.

Activitatea de exploatare s-a desfăşurat cu cheltuieli de 18,261 milioane lei, veniturile obţinute fiind de 18,57 milioane lei, iar rezultatul înregistrat este un profit brut de 314.513 lei.

Activitatea financiară a generat cheltuieli financiare în sumă de 774.435 lei, nefiind înregistrate venituri financiare. Ca urmare s-a înregistrat o pierdere de 774.435 lei.

Cifra de afaceri netă realizată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 a fost de 15,467 milioane lei.

“Faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, indicatorii de bază ai activităţii economice desfăşurate au înregistrat următoarele evoluţii: cifra de afaceri netă în cifre comparabile a crescut cu 8,44%; veniturile totale au crescut cu 9,09%; cheltuielile totale au crescut cu 10,68%; pierderea netă înregistrată în semestrul I 2023 este în sumă de 460.160 lei”, se menţionează în raportul transmis BVB.

Bermas Suceava este o societate integral privatizată, cu capital românesc, fiind singura fabrică din industria berii care şi-a continuat activitatea pe vechea structură tehnică şi tehnologică, acţiunile sale fiind cotate la Bursa de Valori Bucureşti din luna aprilie 1998, la categoria a II-a.

BVB | Știri BVB
VRANCART SA (VNC) (22/04/2026)

Modificare calendar financiar 2026

ALTUR S.A. (ALT) (22/04/2026)

Convocare AGA O & E 27/28.05.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (22/04/2026)

Notificare BT Capital Partners - numarul de unitati de fond emise si pretul de referinta

SIMTEL TEAM (SMTL) (22/04/2026)

Disponibilitate vot online AGOA&AGEA din 27.04.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA si AGEA din 29.04.2026