Președintele american Joe Biden a descris evenimentele care se desfășoară acum în Ucraina drept „începutul unei invazii ruse a Ucrainei”, în timp ce a anunţat noi sancțiuni dure pentru a pedepsi Moscova, conform CNN.
„Vom începe să impunem sancțiuni ca răspuns, cu mult dincolo de pașii pe care noi, aliații și partenerii noștri i-am implementat în 2014. Și dacă Rusia merge mai departe cu această invazie, suntem pregătiți să mergem mai departe, și în cazul sancțiunilor”, a spus Biden.
Biden autorizează forțe și echipamente militare suplimentare ale SUA în Europa
Președintele Joe Biden a anunțat marți că a autorizat mișcări suplimentare de forțe și echipamente militare americane în Europa pentru a „întări” aliații baltici din Estonia, Letonia și Lituania, după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat trupelor să intre în două regiuni separatiste ale Ucrainei.
„Astăzi, ca răspuns la anunţul Rusiei că nu își va retrage forțele din Belarus, am autorizat mișcări suplimentare ale forțelor și echipamentelor americane, deja staționate în Europa pentru a consolida aliații noștri baltici: Estonia, Letonia și Lituania”, a declarat Biden. Biden a spus că a vrut să fie clar că acestea sunt „mișcări total defensive din partea noastră”.
„Nu avem nicio intenție să luptăm împotriva Rusiei. Vrem să transmitem totuși un mesaj inconfundabil: că Statele Unite, împreună cu aliații noștri, vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Și trebuie respectate angajamentele pe care le-am luat față de NATO”, a adăugat Biden.
Biden: Putin „instituie o rațiune pentru a lua mai mult teritoriu cu forța”
Președintele american Joe Biden a calificat discursul de luni al președintelui rus Vladimir Putin drept o „rescriere deformată a istoriei” în care a atacat „dreptul de a exista” al Ucrainei.
„Nu am de gând să intru în asta, nimic din remarcile lungi ale lui Putin nu indică interes pentru continuarea unui dialog real asupra securității europene în anul 2022. El a atacat direct dreptul la existență al Ucrainei. El a amenințat indirect teritoriul deținut anterior de Rusia, inclusiv națiuni care astăzi sunt democrații înfloritoare și membri ai NATO”, a spus Biden.
Biden a continuat, spunând că Putin „a amenințat în mod explicit cu război, dacă nu au fost îndeplinite cerințele sale extreme”. Președintele a spus că nu există nicio îndoială că Rusia este „agresorul” împotriva Ucrainei.
Biden crede că „mai este timp pentru a evita cel mai rău scenariu”, prin diplomația.
„Statele Unite, aliații și partenerii noștri rămân deschiși la diplomație dacă Putin este serios. Când totul va fi spus și făcut, vom judeca Rusia după acțiunile sale, nu după cuvintele sale. Și orice ar face Rusia în continuare, suntem pregătiți să răspundem cu unitate, claritate și convingere.”
Președintele și-a încheiat declarația, spunând: „Sper că diplomația este încă disponibilă”.