Update articol:

Biofarm vizează investiții de 47,4 milioane de lei în 2021

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Biofarm din data de 26 aprilie s-a încheiat, printre altele, cu aprobarea repartizării profitului net realizat în anul 2020 şi a dividendului brut de 0,022 lei/ acțiune. Totodată, în cadrul AGOA a fost aprobat și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021. Producătorul român de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) urmează să realizeze investiții de peste 47 de milioane de lei în 2021. Acestea vizează dotarea noii unități de producție, dar și modernizarea primei unități a companiei, potrivit unui comunicat.

„Am început 2021 cu rezultate extraordinare obținute după un an dificil, ca urmare a contextului pandemic, și îl continuăm cu obiective ambițioase: vizăm o creștere a cifrei de afaceri cu 15% și o creștere de 7% a profitului. Noua unitate de producție deschisă anul acesta, prima de o asemenea amploare construită în România după 1990, contribuie major la creșterea producției și ne permite să ne extindem pe noi piețe. Continuăm astfel să ne consolidăm cota de piață și să rămânem un jucător cheie în topul companiilor din industria farmaceutică locală în categoria Consumer Healthcare (CHC).”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.

Cu o suprafață de producție de peste 3.600 mp, noua unitate va beneficia de 70% din totalul investițiilor de anul acesta pentru dotarea cu echipamente și instalații de ultimă generație. Unitatea are un flux total de 3 ori mai mare decât cea actuală.

Unitatea de producție situată pe strada Logofătul Tăutul, va beneficia de asemenea de investiții importante: peste 8 milioane de lei vor fi alocați pentru amenajarea spațiilor de birouri, dar și pentru tehnologizare. O parte din bugetul de investiții va fi alocat suplimentării parcului auto.

Dezvoltarea tehnologică este un pilon esențial în strategia producătorului de medicamente pentru care inovația este și astăzi, după 100 de ani de activitate, motorul care susține evoluția. Biofarm a dat deja startul producției în noua unitate de producție și are un plan complex pentru dezvoltarea de noi produse beneficiind de echipamentele și instalațiile de ultimă generație, o investiție majoră pentru viitorul companiei.

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (07/05/2021)

Contracte cu valoare peste 10% din cifra de afaceri

E-mini S&P 500 TURBO SHORT 0.01/4,400/4,300 (EBSPTS46) (07/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 10 si 11 Mai 2021

E-mini S&P 500 TURBO SHORT 0.01/4,400/4,300 (EBSPTS46) (07/05/2021)

Suspendare tranzactionare - 17:12 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera