Update articol:

Blinken, aflat în turneu în Africa, atrage atenţia asupra ameninţărilor la adresa democraţiei

Antony Blinken Sursa foto: Twitter

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, aflat miercuri în Kenya, prima etapă a turneului său pe continent, i-a îndemnat pe africani să rămână vigilenţi în faţa ameninţărilor în creştere cu care se confruntă democraţia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Înaintea reuniunii prevăzute cu preşedintele Uhuru Kenyatta, Anthony Blinken s-a întâlnit în cursul dimineţii cu lideri ai societăţii civile locale, cărora le-a cerut idei despre cum pot fi împiedicaţi ‘jucătorii răi’ să pună la încercare instituţiile democratice.

‘Am asistat în ultimul deceniu la ceea ce unii numesc o recesiune democratică’, a spus Blinken.

‘Chiar şi democraţiile dinamice cum este Kenya sunt supuse la presiuni, în special în momentul alegerilor’, a subliniat secretarul de stat.

‘Am văzut aici aceleaşi provocări pe care le vedem în multe regiuni ale lumii: dezinformare, violenţă politică, intimidarea alegătorilor, corupere de alegători’, a continuat el.

Făcându-se ecoul unor teme favorite ale administraţiei Biden, secretarul de stat a insistat mai ales pe ameninţările la adresa libertăţii presei şi pe corupţia care ‘aduce atingere’ democraţiei.

Blinken a recunoscut că de astfel de ameninţări nu mai sunt scutite nici Statele Unite, unde, la 6 ianuarie, o mulţime de susţinători ai lui Donald Trump, preşedinte în exerciţiu la acel moment, a luat cu asalt Capitoliul, încercând să răstoarne rezultatul alegerilor care l-au adus pe Joe Biden la Casa Albă.

‘Statele Unite nu sunt câtuşi de puţin la adăpost de această provocare. Am văzut câte de fragilă poate să fie propria noastră democraţie’, a arătat Blinken.

Kenya, unul din cei mai vechi aliaţi ai SUA în Africa, este un interlocutor privilegiat al administraţiei Biden. Preşedintele Kenyatta a fost primul lider african invitat la Casa Albă de către noul preşedinte.

Alegerile din Kenya, unde următorul scrutin prezidenţial este programat în 2022, sunt în mod regulat marcate de violenţe soldate cu victime.

În cadrul turneului său african, Anthony Blinken se va deplasa şi în Nigeria, cea mai populată ţară africană, ale cărei autorităţi sunt criticate de Washington pentru atitudinea lor faţă de drepturile omului, în cauză fiind mai ales reprimarea de către poliţie a unei mişcare de contestare în octombrie 2020.

Şeful diplomaţiei americane îşi va încheia turneul african în Senegal, considerat un exemplu de stabilitate democratică pe continent.

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (07/12/2021)

Tarife reglementate aplicabile de la 01 ianuarie 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (07/12/2021)

Numire administratori provizorii si Convocare AGA O & E 12/13 Ianuarie 2022