Compania aeriană Blue Air solicită reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să îndeplinească, “în regim de maximă urgenţă”, ultimele trei condiţii suspensive rămase neîndeplinite şi necesare pentru acordarea garanţiei de stat de Guvernul Romaniei prin OUG 139 din data de 19 august 2020, respectiv redactarea şi emiterea convenţiei de garantare, iniţierea şi aprobarea Hotărârii de Guvern şi emiterea garanţiei de stat.
Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, Oana Petrescu, directorul general al Blue Air Aviation S.A, susţine că a trecut o lună de la aprobarea formală a respectivului act normativ şi şapte săptămâni de la avizarea acestuia în prima citire.
Guvernul a aprobat, prin Memorandumul adoptat în şedinţa din 23 aprilie 2020, acordarea unui împrumut de 300 de milioane de lei către Blue Air în scopul acoperirii pierderilor directe generate de situaţia de forţă majoră generată de pandemia de Covid-19. În cadrul acestui proces Blue Air a demonstrat faptul că are capacitatea să reia activitatea în condiţii profitabile şi să ramburseze acest împrumut în maximum 6 ani.
“Pentru a putea obţine împrumutul pe 6 ani care ne ajută să acoperim pierderile generate de pandemie şi să putem asigura continuitatea activităţii Blue Air, solicităm reprezentanţilor Ministerului de Finanţe să finalizeze în regim de urgenţă proiectul Hotărârii de Guvern (“HG”) care stabileşte termenii şi condiţiile garanţiei de stat, conform prevederilor Art. 6 (1) din OUG 139. Din punctul de vedere al Blue Air, noi am îndeplinit toate condiţiile prevăzute de cadrul normativ respectiv: am furnizat toate informaţiile şi evaluările solicitate, am constituit garanţiile la Eximbank în favoarea statului român şi am modificat componentă Consiliului de Administraţie pentru a integra reprezentanţii autorităţilor. Acordarea împrumutului pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie reprezintă o condiţie indispensabilă pentru aprobarea planului de redresare de către creditorii concordatari şi pentru reluarea operaţiunilor Blue Air pe baze solide. Cu cât primirea acestui credit este amânată, pieţele pe care noi nu le mai putem deservi vor fi preluate de către operatori străini – care nu vor contribui la bugetul de stat al României şi nu vor lua decizii având în minte interesul românesc. Fiecare zi de întârziere subrezeşte încrederea partenerilor noştri în Blue Air şi în statul român şi întăreşte poziţia competitorilor noştri direcţi, care profita de oportunitatea nesperată de a zbura pe o piaţa rămasă neservită de către Blue Air”, avertizează reprezentanţii Blue Air în documentul transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, prin redresarea activităţii Blue Air se realizează un impact asupra bugetului României care este strict pozitiv, întrucât astfel va fi evitat efectul direct al falimentului Blue Air asupra bugetului de stat din acest an precum şi efectul de multiplicare negativ asupra aviaţiei româneşti şi economiei naţionale, iar în urma primirii finanţării compania va redeveni un contributor semnificativ la bugetul statului, aceasta însemnând că odată cu atingerea nivelului de activitate din 2019 contribuţia sa la buget va depăşi din nou 100 de milioane de lei anual.
În ultimii trei ani, Blue Air a plătit către statul român impozite, taxe şi contribuţii care au depăşit în mod constant 100 milioane lei/an şi a devenit o companie cu un rol esenţial pentru aviaţia românească.
După trei ani de investiţii masive în rute şi sloturi pe marile aeroporturi europene, compania a devenit profitabilă anul trecut, înregistrând in anul financiar 2019 un profit net de 72 de milioane de lei.