Update articol:

BNR: Creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 14,6%, depozitele rezidenților neguvernamentali au crescutcu 12,7% față de  noiembrie 2020

BNR

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii noiembrie 2021 un sold de 547.557,4 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,9 la sută (evoluție similară în termeni reali) față de luna octombrie 2021, iar în raport cu noiembrie 2020 s-a majorat cu 14,7 la sută (6,4 la sută în termeni reali), potrivit BNR

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna noiembrie 2021 cu 1,6 la sută față de octombrie 2021 (evoluție similară în termeni reali), până la nivelul de 321.980,5 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 72,0 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,9 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,0 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,7 la sută (evoluție similară când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 14,6 la sută (6,3 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 19,0 la sută a componentei în lei (10,4 la sută în termeni reali) și a majorării cu 4,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (3,1 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).

Creditul guvernamental a crescut în luna noiembrie 2021 cu 0,2 la sută față de luna octombrie 2021, până la 158.439,0 milioane lei. În raport cu noiembrie 2020, acesta a crescut cu 11,6 la sută (3,6 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna noiembrie 2021 cu 0,9 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 462.462,9 milioane lei și cu 12,7 la sută (4,6 la sută în termeni reali) față de  noiembrie 2020.

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 64,4 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,1 la sută față de luna octombrie 2021, până la 297.613,7 milioane lei și au crescut cu 12,6 la sută (4,4 la sută în termeni reali) față de noiembrie 2020.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut cu 0,1 la sută față de luna anterioară, până la 161.026,3 milioane lei, iar față de luna noiembrie 2020 au înregistrat o creștere de 9,2 la sută (1,3 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au crescut cu 2,6 la sută (până la 136.587,5 milioane lei) față de luna precedentă și au crescut cu 16,8 la sută (8,4 la sută în termeni reali) față de luna noiembrie 2020.

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 35,6 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 0,5 la sută față de luna octombrie 2021, ajungând până la nivelul de 164.849,2 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,5 la sută, până la 33.309,6 milioane euro). Comparativ cu luna  noiembrie 2020, indicatorul a crescut cu 13,0 la sută, exprimat în lei și cu 11,3 la sută, dacă este exprimat în euro.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,6 la sută față de luna octombrie 2021, până la 116.762,2 milioane lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,6 la sută. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 11,7 la sută (10,0 la sută, dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,3 la sută față de luna octombrie 2021, până la 48 087,0 milioane lei (evoluție similară când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu  noiembrie 2020, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 16,4 la sută (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 14,6 la sută).

 

BVB | Știri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (27/09/2022)

Notificare - detineri > 5%

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/09/2022)

Nuclearelectrica SA si Nova Power & Gas SRL lanseaza RoPower Nuclear SA

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (27/09/2022)

Grupul Purcari achizitioneaza pachetul majoritar intr-o Crama din Bulgaria

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/09/2022)

Numire administratori provizorii