Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat miercuri că este sănătos şi pentru PNL, dar şi pentru PSD ca aceste ape să se separe, pentru că au pierdut enorm că au stat prea mult, împreună. Boc a mai afirmat că mandatul PNL la Palatul Cotroceni va fi de susţinere a rezoluţiei adoptate de conducerea partidului, şi formaţiunea, din opoziţie, va susţine tot ceea ce ţine de PNRR, de SAFE. El a mai spus că Congresul PNL va avea loc în 2027, nu mai devreme şi nu e nevoie de un congres extraordinar, în condiţiile în care doar 4 liberali s-au exprimat în favoarea rămânerii la guvernare.
”Este sănătos şi pentru PNL, dar şi pentru PSD ca aceste ape să se separe, odată, între PNL şi PSD. Am pierdut enorm că am stat prea mult împreună. Trebuie să recunoaştem asta, şi atunci, oamenii şi-au căutat alte alternative în strânga şi dreapta politicii. PNL trebuie să rămână PNL, PSD trebuie să rămână PSD, iar apele s-au despărţit şi din acest punct de vedere cred că trebuie să ne respectăm fiecare drumul pe care l-am ales” a declarat Emil Boc la Digi24.
Primarul Clujului a arătat că este un om care l-a susţinut şi îl susţine pe premierul şi preşedintele PNL, Ilie Bolojan.
Despre viitorul lui Bolojan, Boc a subliniat că îl va decide acesta. ”Deocamdată, este preşedintele partidului, va fi congres în 2027, la PNL, deci nu mai devreme”, a ţinut să menţioneze Boc, potrivit News.ro.
Întrebat despre organizarea unui congres extraordinar, Emil Boc a răspuns: ”Din ce motive? Acest guvern, din punct de vedere constituţional, va sta la Palatul Victoria, până când noul guvern se formează”, a spus el, arătând că doar 4 din 54 de liberali au fost împotriva deciziei majoritare. ”Ca să convoci un Congres îţi trebuie minimum 25%, după aceea o voinţă majoritară. Discutăm de un non subiect în PNL, pentru că nu e cazul de aşa ceva”, a spus el.
Despre mandatul cu care PNL va merge la Cotroceni, Emil Boc a arătat că PNL va merge cu mandatul rezultat din votul de ieri, din BPN, cu rezoluţia prezentată public. ”Noi, din opoziţie, aşa cum a spus, vom susţine tot ceea ce ţine de PNRR, de SAFE, de păstrarea echilibrelor bugetare, de menţinerea traiectului pro-european al României. Acest lucru, indiferent că suntem la putere sau la opoziţie, noi facem”, a arătat primarul din Cluj.
Întrebat dacă PNL va propune un nume de premier, Boc a răspuns: ”Evident că, dacă am spus că suntem în opoziţie, n-am auzit să se numească premier din opoziţie”.
Despre un guvern de uniune naţională, proiectul lansat de AUR, Boc a arătat că PNL nu participă la un asemenea demers. ”Repet, n-am participat, nu participăm la un asemenea demers. Opţiunea guvernamentală aparţine celor care au dat jos guvernul şi, evident, sub coordonarea şi bagheta preşedintelui României, care are atributul constituţional de a găsi formula de guvernare, bazându-se pe ceea ce s-a votat în Parlament, ieri”, a afirmat el.